Living in my rectangular world….

Zilele trecute profesorul meu de la Harvard BP, Christos Makedos, ne-a spus o povestioara tare draguta pe care ma bucur sa ti-o pot impartasi si tie acum.
E o intamplare din indepartatul Mexic unde pasii si viata l-au dus la un moment dat pe Christos Makedos si unde, intr-o buna zi, a avut sansa sa viziteze un trib de indieni ce traia izolat, intr-o zona indepartata.
Ajuns acolo, capetenia indienilor l-a intrebat cum il cheama si de unde este. Christos Makedos i-a raspuns el, sunt din Grecia, din Europa.
Dupa un moment de tacere indianul i-a spus cu o voce serioasa si apasata: “Eu va urasc pe voi europenii”
“Cum asa?” a intrebat mirat si incurcat Christos Makedos. Indianul a luat un bat si a desenat pe pamantul uscat un cerc strapuns de un dreptunghi iar apoi ridicandu-si privirea i-a raspuns :
“Va urasc pe voi europenii pentru lumea rectangulara pe care ati creat-o si pentru ca mi-e teama sa nu stricati intr-o zi si lumea mea rotunda”
“Lumea mea rectangulara?” s-a mirat Christos Makedos. Indianul a dat din cap afirmativ si i-a spus:
“De cand va nasteti copiii ii asezati in patuturi mici de forma rectangulara, dormiti si voi in paturi rectangulare, traiti in case rectangulare, iesiti pe usi rectangulare, priviti viata prin ferestre rectangulare, lucrati in locuri rectangulare, cititi carti rectangulare si chiar si cand muriti va ingropati in gropi rectangulare si in cosciuge rectangulare. Viata voastra e rectangulara. Viata mea e rotunda, femeile noastre nasc copii si-i poarta cu ele la san, dormim in cerc in corturi rotunde, inotam in ocean, ne pierdem prin paduri, ne asezam sa mancam si sa ne veselim in jurul focului rotund. Pamantul e rotund, luna e rotunda, soarele e rotund, viata insasi e rotunda. Iubesc mult viata mea – i-a mai spus indianul – si nu vreau ca lumea ta rectangulara sa vina si sa strice lumea mea rotunda …”

Chiar acum cand iti striu aceasta poveste zambesc uitandu-ma la biroul rectangular la care stau, la tastele rectangulare, la ecranul rectangular….
Sufletul meu insa, ma jur, a ramas rotund!

Si-am incalecat pe-o sa si ti-am spus povestea “mea”.

Despre daruri…

Am primit pana acum o mie de daruri, de toate felurile, daruri utile sau mai putin utile, de valoare sau nu, din suflet sau doar din obligatie, cu rost sau fara, carti, bijuterii, parfumuri, haine, obiecte de decor, dulciuri speciale, CD-uri sau DVD-uri, jucarii, telefoane, vacante, cine romantice si lista poate continua mult si bine.
Unele dintre ele mi-au fost foarte dragi, de altele m-am bucurat iar altele m-au lasat oarecum indiferenta. Si pentru ca eu zic ca fiecare avem un lucru la care ne referim ca la cel mai de pret dar (si nu vorbesc acum de viata, sanatate, parinti, copii sau altele din zona asta pe care as numi-o intangibila ci ma refer la daruri sa le zicem „lumesti”) am sa-ti povestesc despre cadoul cel mai drag pe care l-am primit eu vreodata.
Ei bine, cred ca aveam vreo 11-12 ani si eram cu mama pe plaja la Mamaia. Era vremea lui Ceausescu cand pe la mare se mai gaseau aduse de „vaporeni” blugi, casetofoane, tricouri, ochelari de soare, guma sau Coca Cola. Toate astea erau ceva asa ca de pe alta lume, dintr-o lume idilica pe care-mi placea sa mi-o imaginez in fel si chip. Dintre toate chestiile astea fantastice pentru mine cea mai tare era guma de mestecat.
De fiecare data cand ateriza la mine prin nu stiu ce minune o lama de guma americana mi se parea ca ceva mai misto de atat n-as putea primi vreodata.
Dar sa revin la poveste…eram deci pe plaja la Mamaia unde circulau in sus si-n jos femeile cu fuste multe care vindeau si ele una alta. La un moment dat apare una cu o punga mare in brate plina ochi de pachete de guma. Guma americana. Imi aduc aminte ca mama s-a ridicat de pe cearceaf s-a dus la tanti aia cu fuste si s-a intors abia tinand in pumni o multime de pachete de guma. De toate felurile, de toate culorile si de toate aromele. Le tin minte pe cele Brooklyn cu un pod gigantic desenat pe ele sau pe cele Nevada…Nu-mi venea sa-mi cred ochilor, mi se parea ca ceva mai tare de atat nici n-ar putea sa existe.
Dupa cateva zile ne-am intors la Bucuresti si punguta mea cu pachete de guma ajunsese sa fie cu mine tot timpul. Nu-mi amintesc sa fi mancat mai mult de 1-2 lame dar imi amintesc foarte clar cum imi placea sa ma asez in varful patului, sa scot tacticos pachetele din punga, apoi cu grija lamele din pachete, sa le insir in pat, sa le privesc minute in sir si apoi sa le iau pe fiecare dintre ele la mirosit. Era mica mea comoara.
Chiar daca, asa cum iti spuneam, mi s-a mai intamplat sa iubesc tare cate un cadou primit si sa ajung de exemplu sa ma culc incaltata cu niste „adidasi”, sa-mi pun sub perna cate o caseta cu muzica sau sa stau calare, in balcon, pe bicicleta pe care o iubeam si cu care nu puteam iesi afara cand ploua, desi intotdeauna m-a emotionat mult darul pe care mi l-au facut cativa oameni de a crede in mine, totusi, nimic, niciodata nu s-a mai comparat cu pachetele alea de guma.
Multe dintre ele miroseau a scortisoara si in mintea mea ma gandeam ca asa trebuia sa fi mirosit America. Cand dupa ani si ani am ajuns la Chicago, primul gest pe aeroport a fost sa trag adanc aer in pipet si sa caut mirosul de scortisoara… Nu l-am gasit cum n-am mai gasit nici guma Brooklyn dar amintirea lor va ramane mereu cu mine.
Amintirea si lectia de pret pe care am invatat-o ca putem face celor dragi daruri care sa poata deveni cel mai frumos dar pe care l-au primit vreodata. Si nu e nevoie sa fie ceva de valoare sau ceva sofisticat, important e doar sa fie din suflet si mai ales pentru suflet.
Si ce sansa mai buna ne-am putea dori decat sezonul cadourilor care tocmai a inceput?

Pentru tine care a fost darul cel mai de pret pe care l-ai primit vreodata?

5 lucruri pe care le-am invatat din povestea cu intrebari si raspunsuri

M-a provocat Adrian sa raspund la intrebarea „Cu ce m-am ales sau ce am invatat din asta” si desi ma gandeam sa-i spun ca e vorba mai degraba de o stare greu de definit prin cuvinte, am sa pun in continuare totusi cateva idei. (Daca ai ajuns acum pe blogul meu si nu stii despre ce vorbesc arunca o privire la posturile anterioare si ai sa te lamuresti rapid)

1. In primul rand, desi n-am dorit de nici un fel asta, am intristat cativa oameni care nu s-au regasit pe lista celor invitati sa raspunda intrebarilor ce mi-au trecut prin minte si care s-au gandit ca ii pretuiesc mai putin sau ca-i consider mai putin prieteni. N-am anticipat de nicun fel ca se poate intampla asta si uite acum am invatat ca e nevoie sa fiu un pic mai atenta la sentimentele celorlalti si poate un pic mai clara cand explic un gand pe care-l am…

2. Desi nu pot sa spun ca nu stiam asta, mi-a facut placere sa constat inca o data cat suntem de diferiti. Banuiam ca raspunsurile vor fi oarecum diferite dar poate nu chiar atat de diferite pentru ca mie mi se parea (si continua sa mi se para) ca cei 4 sunt oameni care in multe privinte seamana mult…

3. Am mai invatat ca pot sa fiu surprinsa chiar de oameni pe care-i cunosc si ca cel mai frumos este sa nu pun etichete de nici un fel ci sa las jocul total deschis, liber intamplarilor de orice fel…

4. Am inteles si un lucru pragmatic. Numele celor 4 prieteni au generat un trafic pe blogul meu cum n-am avut niciodata. De la acele intrebari incoace ajung zilnic pe blogul meu cam 10 oameni cautand Stefan Caraman de exemplu. Sa scrii despre oamenii pe care-i cunosti sau sa-i inviti pe ei sa scrie poate fi un lucru bun pentru blogul tau. N-am urmarit deloc asta dar daca tot m-a intrebat Adrian ce am invatat…era urat sa nu spun adevarul pana la capat (:-))

5. Si poate cel mai de valoare lucru din toate e ca am inteles cata disponibilitate de a impartasi pot sa aiba oameni chiar foarte ocupati cum sunt toti cei 4. Exista atatea energii senzationale in jurul nostru pentru care sper sa putem inventa intr-o zi o modalitate de a le capta in folosul tuturor.

Stefan, Vilma, Adrian, Paul, va multumesc mult pentru bucuria pe care mi-ati facut-o intrand in joculetul meu.

Aveti o fusta minunata doamna….

Eram in metrou cand mi-au picat ochii pe fusta unei doamne. Cea mai cea fusta pe care am vazut-o in ultimul timp si pe cuvant ca mi se-ntampla rar sa ma impresioneze un obiect vestimentar.
Ma uitam admirativ la ea si chiar m-am gandit sa ma duc sa-i spun: “Aveti o fusta minunata doamna”.
Ups, dar stai… nu-i asa ca ar fi putut sa creada ca vreau sa o agat (hihihi…ridicol, nu?) sau ca cine stie ce intentii obscure as fi avut? Mda…atunci mai bine lasa…
La fel mi se mai intampla pe la teatru cand cineva langa mine miroase incredibil de bine si-mi vine sa-i spun, cand vad pe cineva citind o carte care mi-a fost si mie draga, cand cineva cunoscut sau nu face un gest frumos sau scrie ceva frumos si ma emotioneza.
Constat ca am invatat, nu stiu cand si cum, sa fiu oarecum suspicioasa si sa ma mir si mai ales sa ma intreb, atunci cand cineva imi face asa dintr-o data un compliment, daca o avea ceva ganduri ascunse, daca incearca sa obtina ceva de la mine, daca e fals si poate vrea doar sa ma linguseasca…
Cred ca asta opreste ceva din feedbackul pozitiv pe care as vrea sa-l dau dar uite ca, fix de maine, m-am decis sa nu mai las sa treaca o zi din viata mea fara sa dau feedback pozitiv cand simt nevoia sa fac asta.
Ba chiar am sa si zambesc persoanelor dragute cunoscute si necunoscute cu care ma intersectez in drumurile mele prin viata. Sunt parca prea putine zambete in jur. Fie ce-o fi!

Daca mintea ta ar fi o cafenea, cum ar arata aceasta cafenea? Ce decoruri, ce cafea, ce fel de oameni as gasi acolo?

Iata-ne ajunsi la ultima intrebare. Enjoy!

Stefan Caraman

Daca mintea mea ar fi o cafenea, la bara ar dansa (pentru ca ar fi un program de striptease permanent) cele mai frumoase sau decente doamne posibile, cele care nici macar nu-si inchipuie ca ar putea dansa vreodata la bara… iar clienti ar fi personajele pieselor pe care le scriu (aproape nimeni din viata reala, nimeni in afara de mine) ; nu s-ar fuma droguri dar s-ar manca pomelo; fetele/femeile ar dansa pe ritmuri progressive rock, barbatii ar fi de bun simt (adica nu le-ar indesa bani in chilotzii tanga ci le-ar face un transfer bancar), ospatarii nu ar fura pentru simplu motiv ca tot ce se consuma e gratuit, toata lumea ar fi fericita dintr-un singur motiv – la sfarsitul programului mor toti, nu scapa nimeni

Vilma Minor

Cafeneaua mea…
In primul rand te-ar intampina aroma minunata a plantei miraculoase. Stii, nu se cheama « cafenea » doar pentru ca are un fel de espresso, unul de cappucino si unul de Ice Coffee. Nu.
Daca tot e cafenea, aici gasesti numeroase feluri de cafea si oameni care stiu sa iti prepare licoarea miraculoasa in multe, multe, feluri. Tot ei ti-ar putea spune povestea fiecareia. Fiecare poveste aduce alta, fiecare raspuns cheama o noua intrebare.
Oameni care se simt mai bine cu intrebarile decat cu raspunsurile. Carora nu le-ai putea ghici modelul masinii in primele 3 secunde dupa ce i-ai cunoscut. Stii, genul ala care zambeste din reflex cand isi ridica ochii din carte, chiar inainte de a vedea cu cine vor sta de vorba. Voci clare, ferme sau blande. Unora le ghicesti excentricitatea dar, pana sa te sperii, te-au cucerit cu sinceritatea nepretentioasa. Te provoaca jucaus, nu te forteaza. Nu-i asa ca ti-a venit cheful de vorba ? Poate chiar de flirt ?
Cafeaua « se vorbeste » cu altul, dar se savureaza personal. Ca sa te bucuri deplin de ea, e nevoie de putina intimitate. Deci cafeneaua mea ar fi o casa cu incaperi in care poti sa stai la cafea cu prietena sau prietenele sau cu necunoscutii politicosi, dar si unele in care ai putea sa te bucuri de o cafea si o tigara singura, citind poezii sau ascultand muzica. Fotolii moi, comode, nu o expozitie de mobila la moda ; poate putin uzate, ca sa nu te faca sa stai stanjenit de sentimentul ca strici ceva prea nou in sufrageria vecinei. Asa, intinde-ti picioarele, ca nu deranjezi pe nimeni.
Muzica in surdina (care sa acompanieze discret povestile fara sa-ti acopere vocea, ba chiar si mp3 playere sau CD playere individuale, pe care sa le poti folosi in caz ca vrei sa asculti alta muzica. De ce sa aleaga altii pentru tine ?
Mici obiecte la indemana, oameni care te servesc discret si prompt.
Ar avea o gradina putin salbaticita. Gradina secreta prin care nici timpul nu adie.
Dulce hedonism, nimic pretentios, pentru ca aici totul este despre mine si cafeaua meaa, iar sofisticarea e in aceasta relatie, nu in obiectele efemere din jur. In povestea fara sfarsit.

Adrian Chira

Greu de imaginat asa o cafenea ai avea tot felul de arome noi si vechi si le-ai combina dupa cum iti trece prin minte pana ai obtine ceea ce doresti sau macar ceva care sa-ti placa.

Paul Cristian Stefanescu

Pereti verzi, totul verde inchis cu alb, parchet, mobila din lemn natur, liniste, multa lumina alba, solara. Cafea la temperatura camerei, cu menta. Tineri, frumosi, cu inteligenta sclipitoare. Si sunt numai femei, eu sunt singurul barbat.

Ce sfaturi i-ai da unui tanar aflat la inceputul clasei a XII-a (cand esti oarecum dezorientat si nu prea stii ce alegeri sa faci in viata), despre prietenie, dragoste si bani ?

Stefan Caraman

Cred ca cea mai proasta alegere este sa te apuci sa dai sfaturi unui adolescent de 18, astazi… asa cum refuz alegatia potrivit careia la varsta asta esti dezorientat si nu prea stii ce alegeri sa faci in viata, o refuz in sensul ca ea este valabila pentru oricine, indiferent de varsta sau situatie … eu sunt al naibi de dezorientat si habar nu am ce vreau sa fac mai incolo… ce ma desparte de unul de 18, este faptul ca as vrea sa stiu, el nu prea… revenind la sfaturi despre prietenie, dragoste si bani, cred ca singurul lucru care i-ar putea influenta in sensul pe care il doresti este exemplul personal; si nu doar orice exemplu personal ci un exemplu personal foarte tare, capabil sa bata competitia cu celelalte exemple personale. Deci ce sfaturi sa dea unul dezorientat care nu prea stie ce alegeri sa faca nici la varsta asta? Poate doar unul : bazeaza-te pe feeling…

Vilma Minor

Uita-te inauntrul tau, apoi alege ce iti doresti cu adevarat, ce iti place, ce te face sa te simti bine in pielea ta (pentru ca te stimuleaza, te imbogateste, poti fi cel mai bun facand acel lucru).
Intreaba-te. Ce te vezi facand peste 30-40 de ani? Si de cine te vezi inconjurat?
Ai rabdare cu tine: gaseste-ti drumul si partenerii incercand, invatand, gustand viata. Nu-ti fie teama nici de oameni, nici de viata, primul pas este sa cunosti si sa sadesti, ca sa ai ced cerne mai apoi.
Nu cauta adevaruri absolute, pentru ca nu exista. Incearca sa afli raspunsurile potrivite la momentul potrivit si lasa-ti loc pentru schimbare.

Adrian Chira

Sa fie rabdator pentru ca: In the end everything will be fine, if it’s bad then it’s not the end.

Paul Cristian Stefanescu

Despre prieteni, dragoste si bani, incep cu un sfat intelept primit de la un nene pensionar de la mine din bloc: “Paule, prietenul tau cel mai bun nu e femeia, prietenul tau cel mai bun e buzunarul”. Si intelepciunea populara chiar se verifica!
Tineri dezorientati, ascultati-ma! In viata, ierarhia trebuie sa fie, clar: bani (incluzand aici si cunoastere, cariera, pozitie) pe primul loc, prietenie pe al doilea, dragoste pe al treilea. Dar, atentie, asta este doar ierarhia, insa NU trebuie sa lipseasca niciunul dintre cele trei elemente.
Banii, puterea, atrag foarte multa prietenie si foarte multa dragoste. Multa, multa!

Nu inseamna ca in lipsa acestei forte, nu poti avea parte de prietenie sau de dragoste. Dar existenta fortei le garanteaza, in numar mare (si nu sunt neaparat interesate sau nesincere).

In curand ultima intrebare!

Care e cea mai tare lectie de viata pe care ai invatat-o fie ca ai vrut fie ca n-ai vrut?

Ne intoarcem la intrebari si raspunsuri. Aceasta este a 3-a intrebare. Daca n-ai citit inca raspunsurile la primele 2 le gasesti mai jos pe blog. Merita citite.

Stefan Caraman

Cea mai tare lectie de viata si pe care nu am invatat-o niciodata este aceea ca te indragostesti intotdeauna de cine nu trebuie si ca, din pacate, afli asta abia dupa ce se termina…

Vilma Minor

E greu de spus, pentru ca invat mereu cate ceva. Poate ca lectia cea mai importanta pentru mine a fost aceea ca batalia cea mai grea si de lunga durata e cea cu mine insami. Sa nu renunt, sa nu duc lupte inutile, sa nu ma las furata de criteriile altora si sa traiesc conform valorilor si inclinatiilor mele, sa nu ma schimb pentru ca asa imi dicteaza nu-stiu-ce serial de la televizor .

Adrian Chira

Cea mai tare presupune sa ai niste criterii de evaluare. Nu pot sa spun care e cea mai tare, invat si primesc lectii in fiecare zi. Una dintre cele importante am primit-o pe la 19 ani. Cand eram copil imi placea sa aflu cum sunt construite lucrurile. Am inceput cu jucariile si parintii mei erau disperati ca nici o jucarie nu rezista mai mult de 1 saptamana pana cand era demontata. Mai tarziu m-am angajat pentru prima data si lucram la o autobaza. Am primit prima sarcina sa demontez piesele bune de pe masinile ce nu mai erau folosite. Si uite asa am descoperit ca poti sa fi platit pentru ceea ce iti place, ca poti avea un job pe care sa-l faci din placere

Paul Cristian Stefanescu

Am descoperit ca mediocritatea, prostia, ignoranta sunt aproape mereu dublate de invidie si rautate. Din acest motiv, genul asta de oameni trebuie tinuti la distanta. Colac peste pupaza, au din pacate si foarte multa energie. Daca interactionezi cu ei, trebuie sa consumi o cantitate egala de energie pentru a-i contracara. Deci, trebuie evitati.
Atunci cand, in cazuri rare, prostia este dublata de bun simt si modestie, nu are importanta ca omul respectiv e mai sarac cu duhul, ci faptul ca e un om bun.

In curand intrebarea 4 si raspunsurile.

“Ramane tot mai putin dupa noi..”

Am tot cautat textul de Marin Sorescu recitat minunat de Dorel Visan in deschiderea Maratonului de folk. In sfarsit l-am gasit si vreau sa-l pun aici sa va bucurati si voi de el. Pe mine m-a impresionat mult.

“Ramane tot mai putin dupa noi. N-avem timp s-aprofundam. N-avem timp sa facem umbra pamantului. N-avem timp sa ne creasca aripi. N-avem timp sa le falfaim. N-avem timp sa ne bagam capul sub aripa, din cand in cand, sa ne fie mai cald. Pentru ca n-avem timp s-avem aripi. Pentru ca n-avem timp sa ne gandim ca ne-ar trebui putin aer. Asa, cam cat incape intr-un tub de sticla. Putin aer, care sa te tina cand vrei sa zbori. Tot ce ramane dupa un avant spre cer, dupa nori, este un ghemotoc de pene. Cat ramane dupa vrabia mancata de pisica sub masa. Putin… Destul de putin. Dar daca ma gandesc bine, n-avem ce face nici cu astea. Da! Sigur, sunt nori, ar trebui sa incercam. Poate ca sunt facatoare de minuni, ca aschiile din sfantul zbor”.

“Azi noapte am avut un vis foarte ciudat. Se facea ca eram [...] atarnat de o ata, deasupra unui fluviu. Cand in sus, la cer, cand in jos, de intram cu fundu-n apa. Dar nu ne era frica. Nu ne era frica, pentru ca ne tineam de ata. Da, erau doua ate. Doua! Cu o mana ne tineam de ata si cu cealalta ne tineam de… Da, erau doua ate. Dar foarte subtiri. Atat de subtiri, ca ne taiau in palma. Oare de ce n-or da astia niste ate mai groase? Macar in vis sa ne dea mai mult material. Ah! Am nimerit pe alta planeta. Asta nu-i pamantul nostru. Asta nu-i planeta noastra! Glumesc, nu va faceti griji, glumesc, eu sunt foarte glumet. O sa fie bine! Din ce in ce mai bine! Ne refacem. Ne refacem cat ai zice peste. Sa zicem multumesc ca traim. Traim? Traim? Traim? Traim? Traim! Uitati-va in jurul vostru cum colcaie viata. De bine, de rau, traim bine!”

De aici am luat textul.

Trei atitudini care ma scot din pepeni!

N-as fi vrut sa intrerup seria intrebarilor si a raspunsurilor dar uite ca pur si simplu n-am mai rezistat. Promit totusi sa revin la intrebari cat mai curand.
Pana atunci iata care sunt cele 3 chestii care ma scot din pepeni:

1. Se intampla sa-i explici cate unuia o chestie despre care el n-are nici cea mai vaga idee si pui tot sufletul si toata iscusinta ta in explicatie astfel incat sa fie simpla si clara iar omul sa se alega cu ceva din asta. La final insa, cand sa te bucuri si tu ca a priceput, il auzi zicand cu maxim tupeu: “Da, asta stiam, dar…”

Frate, mor pe astia care nu reusesc sa accepte ca e ceva ce nu stiu.

2. Se intampla sa te contrazici cu cate unul pe un subiect pe care tu esti “tatic” si el in balarii. Ii explici cu argumente care mai de care dar el se tine tantos pe pozitie si baga niste argumente cretine. Tu continui sa il inveti si sa-i explici, pana cand in final il auzi zicand foarte contrariat: “Pai da ma, vezi, exact asta spuneam si eu”…

Pentru unii e ingrozitor de greu sa admita ca uneori nu au dreptate! Si cum le-o iesi chestia asta cu “Eaxct asta spuneam si eu”, sa mor daca pot sa inteleg;

3. Povestesti cu entuziasm despre cate o chestie nou nouta, si esti beton de sigur ca interlocutorul n-are de unde sa stie de ea. Dupa ce te lasa si te lasa si te lasa sa explici ca sa prinda de la tine esenta, il auzi zicand cu o siguranta dezarmanta: “Fix despre asta am citit si eu zilele trecute…”

Bai sunt cate unii care mai bine ar muri decat sa accepte ca stie altul ceva cu o secunda mai repede ca ei. Genul asta de oameni dupa ce prind din zbor frantura de informatie fug pe net sa afle mai multe si apoi incep sa o ventileze in stanga si-n dreapta ca si cum ia uite ce mai chestie tocamai au descoperit ei.

Trag din ce in ce mai des aceeasi concluzie: E tot mai greu sa fim firesti…

Spune-mi, te-ai intalnit si tu cu una dintre atitudinile astea? Sau toate mi se intampla numai mie? (:-))

Daca ai putea, asa dintr-o data, sa pui un gand, un singur gand, in mintea tuturor oamenilor de pe pamant, care ar fi gandul ala?

Aceasta a fost intrebarea numarul 2 iar mai jos ai raspunsurile…

Stefan Caraman

Chiar daca as putea face asta nu as indrazni dintr-un motiv foarte simplu : rezultatul actiunii ar fi minim spre nul (pentru ca nimeni n-ar inocula celorlalti un gand in mod gratuit, fara sa spere la un rezultat); pentru ca un gand unic, oricat de gand este el (THE ONE), poate surprinde destinatarii : in baie, dormind, facand sex, mancand, negociind ceva la banca, insotind un apropiat la cimitir, citind o carte de Sanda Brown, taind ceapa, certandu-se, hlizindu-se, plimband catelul pe un pod, completand un formular de emigrare, traversand pe trecerea de pietoni (eventual simultan cu un camion neatent), primind vestea ca e bolnav de cancer, planuind sa-si faca o casa la tara, inotand in mare, muscand dintr-un mar, facand ochi dulci unei curve (sau platind-o – inainte, ca dupa nu merge), ascultand temele copiilor, calatorind in tren cu o persoana care miroase urat (sau care sforaie, sau care vorbeste foarte mult, sau care rontaie chips-uri), etc., etc. Gandul s-ar topi in multimea aceasta de situatii, le-ar copia intelesurile, culoarea si ritmul si s-ar transforma intr-o multime de alte ganduri – diferite toate si straine de gandul initial… e un efort inutil

Vilma Minor

Ahh…
Tie ti-as pune acum in minte “ De ce doar unul? De ce sa aleg?”
Bine zis, “Ahh…”. As vrea sa pot pune un gand in mintea fiecarui om. Macar unul.
Astazi ar fi “Care e lucrul care ma reprezinta (pe mine, si aici nu se pun taxele, hrana si altele de genul “ trebuie”) pe care il voi face astazi?”. Stiu, suna putin “ by the book”, dar toate au fost spuse deja (:-)).

Adrian Chira

Cred ca nu doresc sa pun un singur gand. Asta suna un pic a comunism cand toti trebuia sa fim la fel, sa nu iesim in evindenta prin nimic si sa gandim la fel. Cred ca din diferenta de opinii si prin idei, ganduri diferite putem sa progresam, sa descoperim lucruri noi si sa fim mai buni.

Paul Cristian Stefanescu

Sa aiba toti acelasi obiectiv: sa ne zbatem, noi ca si colocatari pe Terra, sa exploram universul, sa descoperim ce e pe-acolo. Ar descoperi cu totii ca pentru asta nu trebuie sa stie ce au mai facut in vacanta Simona Senzual si Gina Pistol, ca nu au nevoie de costum Armani, ca nu au nevoie de Mercedes, femeile de machiaj si bijuterii. Ce e interesant e ca ar disparea tot ce motiveaza in prezent oamenii si s-ar ajunge la un fel de comunism total. La sase ani am citit prima carte de Jules Verne, Hector Servadac. Ingheta pamantul si unii au fugit cu un balon cu aer cald in spatiu.
Omenirea exista degeaba de fapt, nu realizeaza nimic. Suntem, in realitate, la fel de prosti ca niste soricei, care traiesc pentru a-si strange graunte intr-o camaruta si pentru a se reproduce. Doar ca la noi “nimicul, inutilul, degeaba si vanul” sunt mai sofisticate.

In curand intrebarea numarul 3 si raspunsurile…