Daca mintea ta ar fi o cafenea, cum ar arata aceasta cafenea? Ce decoruri, ce cafea, ce fel de oameni as gasi acolo?

Iata-ne ajunsi la ultima intrebare. Enjoy!

Stefan Caraman

Daca mintea mea ar fi o cafenea, la bara ar dansa (pentru ca ar fi un program de striptease permanent) cele mai frumoase sau decente doamne posibile, cele care nici macar nu-si inchipuie ca ar putea dansa vreodata la bara… iar clienti ar fi personajele pieselor pe care le scriu (aproape nimeni din viata reala, nimeni in afara de mine) ; nu s-ar fuma droguri dar s-ar manca pomelo; fetele/femeile ar dansa pe ritmuri progressive rock, barbatii ar fi de bun simt (adica nu le-ar indesa bani in chilotzii tanga ci le-ar face un transfer bancar), ospatarii nu ar fura pentru simplu motiv ca tot ce se consuma e gratuit, toata lumea ar fi fericita dintr-un singur motiv – la sfarsitul programului mor toti, nu scapa nimeni

Vilma Minor

Cafeneaua mea…
In primul rand te-ar intampina aroma minunata a plantei miraculoase. Stii, nu se cheama « cafenea » doar pentru ca are un fel de espresso, unul de cappucino si unul de Ice Coffee. Nu.
Daca tot e cafenea, aici gasesti numeroase feluri de cafea si oameni care stiu sa iti prepare licoarea miraculoasa in multe, multe, feluri. Tot ei ti-ar putea spune povestea fiecareia. Fiecare poveste aduce alta, fiecare raspuns cheama o noua intrebare.
Oameni care se simt mai bine cu intrebarile decat cu raspunsurile. Carora nu le-ai putea ghici modelul masinii in primele 3 secunde dupa ce i-ai cunoscut. Stii, genul ala care zambeste din reflex cand isi ridica ochii din carte, chiar inainte de a vedea cu cine vor sta de vorba. Voci clare, ferme sau blande. Unora le ghicesti excentricitatea dar, pana sa te sperii, te-au cucerit cu sinceritatea nepretentioasa. Te provoaca jucaus, nu te forteaza. Nu-i asa ca ti-a venit cheful de vorba ? Poate chiar de flirt ?
Cafeaua « se vorbeste » cu altul, dar se savureaza personal. Ca sa te bucuri deplin de ea, e nevoie de putina intimitate. Deci cafeneaua mea ar fi o casa cu incaperi in care poti sa stai la cafea cu prietena sau prietenele sau cu necunoscutii politicosi, dar si unele in care ai putea sa te bucuri de o cafea si o tigara singura, citind poezii sau ascultand muzica. Fotolii moi, comode, nu o expozitie de mobila la moda ; poate putin uzate, ca sa nu te faca sa stai stanjenit de sentimentul ca strici ceva prea nou in sufrageria vecinei. Asa, intinde-ti picioarele, ca nu deranjezi pe nimeni.
Muzica in surdina (care sa acompanieze discret povestile fara sa-ti acopere vocea, ba chiar si mp3 playere sau CD playere individuale, pe care sa le poti folosi in caz ca vrei sa asculti alta muzica. De ce sa aleaga altii pentru tine ?
Mici obiecte la indemana, oameni care te servesc discret si prompt.
Ar avea o gradina putin salbaticita. Gradina secreta prin care nici timpul nu adie.
Dulce hedonism, nimic pretentios, pentru ca aici totul este despre mine si cafeaua meaa, iar sofisticarea e in aceasta relatie, nu in obiectele efemere din jur. In povestea fara sfarsit.

Adrian Chira

Greu de imaginat asa o cafenea ai avea tot felul de arome noi si vechi si le-ai combina dupa cum iti trece prin minte pana ai obtine ceea ce doresti sau macar ceva care sa-ti placa.

Paul Cristian Stefanescu

Pereti verzi, totul verde inchis cu alb, parchet, mobila din lemn natur, liniste, multa lumina alba, solara. Cafea la temperatura camerei, cu menta. Tineri, frumosi, cu inteligenta sclipitoare. Si sunt numai femei, eu sunt singurul barbat.

Ce sfaturi i-ai da unui tanar aflat la inceputul clasei a XII-a (cand esti oarecum dezorientat si nu prea stii ce alegeri sa faci in viata), despre prietenie, dragoste si bani ?

Stefan Caraman

Cred ca cea mai proasta alegere este sa te apuci sa dai sfaturi unui adolescent de 18, astazi… asa cum refuz alegatia potrivit careia la varsta asta esti dezorientat si nu prea stii ce alegeri sa faci in viata, o refuz in sensul ca ea este valabila pentru oricine, indiferent de varsta sau situatie … eu sunt al naibi de dezorientat si habar nu am ce vreau sa fac mai incolo… ce ma desparte de unul de 18, este faptul ca as vrea sa stiu, el nu prea… revenind la sfaturi despre prietenie, dragoste si bani, cred ca singurul lucru care i-ar putea influenta in sensul pe care il doresti este exemplul personal; si nu doar orice exemplu personal ci un exemplu personal foarte tare, capabil sa bata competitia cu celelalte exemple personale. Deci ce sfaturi sa dea unul dezorientat care nu prea stie ce alegeri sa faca nici la varsta asta? Poate doar unul : bazeaza-te pe feeling…

Vilma Minor

Uita-te inauntrul tau, apoi alege ce iti doresti cu adevarat, ce iti place, ce te face sa te simti bine in pielea ta (pentru ca te stimuleaza, te imbogateste, poti fi cel mai bun facand acel lucru).
Intreaba-te. Ce te vezi facand peste 30-40 de ani? Si de cine te vezi inconjurat?
Ai rabdare cu tine: gaseste-ti drumul si partenerii incercand, invatand, gustand viata. Nu-ti fie teama nici de oameni, nici de viata, primul pas este sa cunosti si sa sadesti, ca sa ai ced cerne mai apoi.
Nu cauta adevaruri absolute, pentru ca nu exista. Incearca sa afli raspunsurile potrivite la momentul potrivit si lasa-ti loc pentru schimbare.

Adrian Chira

Sa fie rabdator pentru ca: In the end everything will be fine, if it’s bad then it’s not the end.

Paul Cristian Stefanescu

Despre prieteni, dragoste si bani, incep cu un sfat intelept primit de la un nene pensionar de la mine din bloc: “Paule, prietenul tau cel mai bun nu e femeia, prietenul tau cel mai bun e buzunarul”. Si intelepciunea populara chiar se verifica!
Tineri dezorientati, ascultati-ma! In viata, ierarhia trebuie sa fie, clar: bani (incluzand aici si cunoastere, cariera, pozitie) pe primul loc, prietenie pe al doilea, dragoste pe al treilea. Dar, atentie, asta este doar ierarhia, insa NU trebuie sa lipseasca niciunul dintre cele trei elemente.
Banii, puterea, atrag foarte multa prietenie si foarte multa dragoste. Multa, multa!

Nu inseamna ca in lipsa acestei forte, nu poti avea parte de prietenie sau de dragoste. Dar existenta fortei le garanteaza, in numar mare (si nu sunt neaparat interesate sau nesincere).

In curand ultima intrebare!

Care e cea mai tare lectie de viata pe care ai invatat-o fie ca ai vrut fie ca n-ai vrut?

Ne intoarcem la intrebari si raspunsuri. Aceasta este a 3-a intrebare. Daca n-ai citit inca raspunsurile la primele 2 le gasesti mai jos pe blog. Merita citite.

Stefan Caraman

Cea mai tare lectie de viata si pe care nu am invatat-o niciodata este aceea ca te indragostesti intotdeauna de cine nu trebuie si ca, din pacate, afli asta abia dupa ce se termina…

Vilma Minor

E greu de spus, pentru ca invat mereu cate ceva. Poate ca lectia cea mai importanta pentru mine a fost aceea ca batalia cea mai grea si de lunga durata e cea cu mine insami. Sa nu renunt, sa nu duc lupte inutile, sa nu ma las furata de criteriile altora si sa traiesc conform valorilor si inclinatiilor mele, sa nu ma schimb pentru ca asa imi dicteaza nu-stiu-ce serial de la televizor .

Adrian Chira

Cea mai tare presupune sa ai niste criterii de evaluare. Nu pot sa spun care e cea mai tare, invat si primesc lectii in fiecare zi. Una dintre cele importante am primit-o pe la 19 ani. Cand eram copil imi placea sa aflu cum sunt construite lucrurile. Am inceput cu jucariile si parintii mei erau disperati ca nici o jucarie nu rezista mai mult de 1 saptamana pana cand era demontata. Mai tarziu m-am angajat pentru prima data si lucram la o autobaza. Am primit prima sarcina sa demontez piesele bune de pe masinile ce nu mai erau folosite. Si uite asa am descoperit ca poti sa fi platit pentru ceea ce iti place, ca poti avea un job pe care sa-l faci din placere

Paul Cristian Stefanescu

Am descoperit ca mediocritatea, prostia, ignoranta sunt aproape mereu dublate de invidie si rautate. Din acest motiv, genul asta de oameni trebuie tinuti la distanta. Colac peste pupaza, au din pacate si foarte multa energie. Daca interactionezi cu ei, trebuie sa consumi o cantitate egala de energie pentru a-i contracara. Deci, trebuie evitati.
Atunci cand, in cazuri rare, prostia este dublata de bun simt si modestie, nu are importanta ca omul respectiv e mai sarac cu duhul, ci faptul ca e un om bun.

In curand intrebarea 4 si raspunsurile.

“Ramane tot mai putin dupa noi..”

Am tot cautat textul de Marin Sorescu recitat minunat de Dorel Visan in deschiderea Maratonului de folk. In sfarsit l-am gasit si vreau sa-l pun aici sa va bucurati si voi de el. Pe mine m-a impresionat mult.

“Ramane tot mai putin dupa noi. N-avem timp s-aprofundam. N-avem timp sa facem umbra pamantului. N-avem timp sa ne creasca aripi. N-avem timp sa le falfaim. N-avem timp sa ne bagam capul sub aripa, din cand in cand, sa ne fie mai cald. Pentru ca n-avem timp s-avem aripi. Pentru ca n-avem timp sa ne gandim ca ne-ar trebui putin aer. Asa, cam cat incape intr-un tub de sticla. Putin aer, care sa te tina cand vrei sa zbori. Tot ce ramane dupa un avant spre cer, dupa nori, este un ghemotoc de pene. Cat ramane dupa vrabia mancata de pisica sub masa. Putin… Destul de putin. Dar daca ma gandesc bine, n-avem ce face nici cu astea. Da! Sigur, sunt nori, ar trebui sa incercam. Poate ca sunt facatoare de minuni, ca aschiile din sfantul zbor”.

“Azi noapte am avut un vis foarte ciudat. Se facea ca eram [...] atarnat de o ata, deasupra unui fluviu. Cand in sus, la cer, cand in jos, de intram cu fundu-n apa. Dar nu ne era frica. Nu ne era frica, pentru ca ne tineam de ata. Da, erau doua ate. Doua! Cu o mana ne tineam de ata si cu cealalta ne tineam de… Da, erau doua ate. Dar foarte subtiri. Atat de subtiri, ca ne taiau in palma. Oare de ce n-or da astia niste ate mai groase? Macar in vis sa ne dea mai mult material. Ah! Am nimerit pe alta planeta. Asta nu-i pamantul nostru. Asta nu-i planeta noastra! Glumesc, nu va faceti griji, glumesc, eu sunt foarte glumet. O sa fie bine! Din ce in ce mai bine! Ne refacem. Ne refacem cat ai zice peste. Sa zicem multumesc ca traim. Traim? Traim? Traim? Traim? Traim! Uitati-va in jurul vostru cum colcaie viata. De bine, de rau, traim bine!”

De aici am luat textul.

Trei atitudini care ma scot din pepeni!

N-as fi vrut sa intrerup seria intrebarilor si a raspunsurilor dar uite ca pur si simplu n-am mai rezistat. Promit totusi sa revin la intrebari cat mai curand.
Pana atunci iata care sunt cele 3 chestii care ma scot din pepeni:

1. Se intampla sa-i explici cate unuia o chestie despre care el n-are nici cea mai vaga idee si pui tot sufletul si toata iscusinta ta in explicatie astfel incat sa fie simpla si clara iar omul sa se alega cu ceva din asta. La final insa, cand sa te bucuri si tu ca a priceput, il auzi zicand cu maxim tupeu: “Da, asta stiam, dar…”

Frate, mor pe astia care nu reusesc sa accepte ca e ceva ce nu stiu.

2. Se intampla sa te contrazici cu cate unul pe un subiect pe care tu esti “tatic” si el in balarii. Ii explici cu argumente care mai de care dar el se tine tantos pe pozitie si baga niste argumente cretine. Tu continui sa il inveti si sa-i explici, pana cand in final il auzi zicand foarte contrariat: “Pai da ma, vezi, exact asta spuneam si eu”…

Pentru unii e ingrozitor de greu sa admita ca uneori nu au dreptate! Si cum le-o iesi chestia asta cu “Eaxct asta spuneam si eu”, sa mor daca pot sa inteleg;

3. Povestesti cu entuziasm despre cate o chestie nou nouta, si esti beton de sigur ca interlocutorul n-are de unde sa stie de ea. Dupa ce te lasa si te lasa si te lasa sa explici ca sa prinda de la tine esenta, il auzi zicand cu o siguranta dezarmanta: “Fix despre asta am citit si eu zilele trecute…”

Bai sunt cate unii care mai bine ar muri decat sa accepte ca stie altul ceva cu o secunda mai repede ca ei. Genul asta de oameni dupa ce prind din zbor frantura de informatie fug pe net sa afle mai multe si apoi incep sa o ventileze in stanga si-n dreapta ca si cum ia uite ce mai chestie tocamai au descoperit ei.

Trag din ce in ce mai des aceeasi concluzie: E tot mai greu sa fim firesti…

Spune-mi, te-ai intalnit si tu cu una dintre atitudinile astea? Sau toate mi se intampla numai mie? (:-))

Daca ai putea, asa dintr-o data, sa pui un gand, un singur gand, in mintea tuturor oamenilor de pe pamant, care ar fi gandul ala?

Aceasta a fost intrebarea numarul 2 iar mai jos ai raspunsurile…

Stefan Caraman

Chiar daca as putea face asta nu as indrazni dintr-un motiv foarte simplu : rezultatul actiunii ar fi minim spre nul (pentru ca nimeni n-ar inocula celorlalti un gand in mod gratuit, fara sa spere la un rezultat); pentru ca un gand unic, oricat de gand este el (THE ONE), poate surprinde destinatarii : in baie, dormind, facand sex, mancand, negociind ceva la banca, insotind un apropiat la cimitir, citind o carte de Sanda Brown, taind ceapa, certandu-se, hlizindu-se, plimband catelul pe un pod, completand un formular de emigrare, traversand pe trecerea de pietoni (eventual simultan cu un camion neatent), primind vestea ca e bolnav de cancer, planuind sa-si faca o casa la tara, inotand in mare, muscand dintr-un mar, facand ochi dulci unei curve (sau platind-o – inainte, ca dupa nu merge), ascultand temele copiilor, calatorind in tren cu o persoana care miroase urat (sau care sforaie, sau care vorbeste foarte mult, sau care rontaie chips-uri), etc., etc. Gandul s-ar topi in multimea aceasta de situatii, le-ar copia intelesurile, culoarea si ritmul si s-ar transforma intr-o multime de alte ganduri – diferite toate si straine de gandul initial… e un efort inutil

Vilma Minor

Ahh…
Tie ti-as pune acum in minte “ De ce doar unul? De ce sa aleg?”
Bine zis, “Ahh…”. As vrea sa pot pune un gand in mintea fiecarui om. Macar unul.
Astazi ar fi “Care e lucrul care ma reprezinta (pe mine, si aici nu se pun taxele, hrana si altele de genul “ trebuie”) pe care il voi face astazi?”. Stiu, suna putin “ by the book”, dar toate au fost spuse deja (:-)).

Adrian Chira

Cred ca nu doresc sa pun un singur gand. Asta suna un pic a comunism cand toti trebuia sa fim la fel, sa nu iesim in evindenta prin nimic si sa gandim la fel. Cred ca din diferenta de opinii si prin idei, ganduri diferite putem sa progresam, sa descoperim lucruri noi si sa fim mai buni.

Paul Cristian Stefanescu

Sa aiba toti acelasi obiectiv: sa ne zbatem, noi ca si colocatari pe Terra, sa exploram universul, sa descoperim ce e pe-acolo. Ar descoperi cu totii ca pentru asta nu trebuie sa stie ce au mai facut in vacanta Simona Senzual si Gina Pistol, ca nu au nevoie de costum Armani, ca nu au nevoie de Mercedes, femeile de machiaj si bijuterii. Ce e interesant e ca ar disparea tot ce motiveaza in prezent oamenii si s-ar ajunge la un fel de comunism total. La sase ani am citit prima carte de Jules Verne, Hector Servadac. Ingheta pamantul si unii au fugit cu un balon cu aer cald in spatiu.
Omenirea exista degeaba de fapt, nu realizeaza nimic. Suntem, in realitate, la fel de prosti ca niste soricei, care traiesc pentru a-si strange graunte intr-o camaruta si pentru a se reproduce. Doar ca la noi “nimicul, inutilul, degeaba si vanul” sunt mai sofisticate.

In curand intrebarea numarul 3 si raspunsurile…

Am auzit spunandu-se ca in lumea de azi daca esti politicos si amabil risti sa fii considerat prost. Cum comentezi?

Iata deci raspunsurile la prima intrebare.

Stefan Caraman

A fi politicos si amabil se desface pe un ecart foarte larg de intelesuri si contexte. Spun asta pentru ca poti fi politicos si amabil ca strategie de business, conjunctural pentru a obtine o favoare sau pur si simplu pentru ca asa ai fost educat. Pe de alta parte, nu stiu cat de relevant e sa fii considerat prost daca te afisezi astfel – pana la urma “pacatul” celui care face o apreciere ii apartine intru-totul. Totusi, macar psihologic vorbind, ne prinde fiecaruia bine si ne confera un sentiment reconfortant cand cineva ni se adreseaza politicos sau cand, relationand in acesti termeni, obtinem un feeback favorabil – in general reactia la un anumit tip de atitudine este cam tot aceeasi… finalmente, desi nu-mi iese intotdeauna (pentru ca sunt contexte, din pacate, in care trebuie sa fii artagos si direct), prefer sa fiu luat de prost decat sa fiu evitat;

Vilma Minor

Eu am auzit varianta cu “ fraier”. Nu as comenta. Valorile sunt sociale, dar mai ales personale.
Ba da, comentez, pentru ca m-ai rugat si pentru ca am dreptul sa fiu cat se poate de subiectiva.
Ca premiza, as atrage atentia ca a fi politicos si amabil nu are legatura cu atitudinea slugarnica, ci cu buna crestere.
Asta e fraza lenesului care vrea sa castige in viata sarind etape. Nu sa castige pentru ca e mai bun, ci pentru ca urla mai tare.
In primul rand, strugurii sunt acri pentru vulpea care nu ajunge la ei. A fi un om civilizat e munca de o viata. Si e o munca ce incepe cu cei sapte ani de acasa. Nu e pentru toata lumea.
In al doilea rand, asta e o “ vorba” ce te limiteaza, spune totul despre unde te situezi in raport cu altii. De fapt, depinde in ce lume vrei sa traiesti. Adica printre oameni de calitate, care sunt si ei bine-crescuti si amabili sau printre mitocani care urla unii la altii, se fura unii pe altii si se apara constant. A fi agresiv tot timpul denota, in mod paradoxal pentru unii, o lipsa de incredere in sine. Adica slabiciune.
Oamenii pe care ii respectam (nu cei de care ne temem!) sunt oameni care sunt calmi in situatii de criza, cand tot restul lumii se pierde cu firea, tipa si fuge, nu-i asa?

Adrian Chira

Cred ca e prea general, in lumea de azi cred ca daca esti politicos si amabil ai numai de castigat. Plesu zicea ca printre bucuriile esticilor, adica si cele ale romanilor, se numara si bucuria de a nu fi prins si pedepsit cand faci ceva ilegal. La noi asta se intampla, ne bucuram cand depasim o masina in loc nepermis, cand o luam inaintea altora mintind, furand, copiind si nu suntem prinsi.
Eu sunt din Cluj si pentru mine valorile nu s-au schimbat in tranzitie. Cred ca pentru a reusi trebuie sa faci lucrurile bine. Lipsa de politete si lipsa de amabilitate nu fac parte din acest bine.

Paul Cristian Stefanescu

Se poate… Dupa mine, aici apare povestea cu mana de fier in manusa de catifea. Eu, de exemplu, le vorbesc foarte calm politistilor si ii conving intotdeuna sa procedeze asa cum doresc eu.

Discutia cred eu ca ar fi in jurul ideii de autopozitionare. Daca esti prea personal cu cei din jurul tau (angajati, vecini, soferul de taxi, portarul, bodyguardul, vanzatoarea, mecanicul auto, etc), ti se vor urca in cap. Este normal, e uman ca ei sa incerce sa exploateze orice semn de slabiciune. Si cand observi, socat, ca ei te vad altfel decat stii tu ca esti si ca te trateaza altfel decat te-ai astepta, tragi falsa concluzie: “astia ma iau de prost”. Este vorba de pozitionare proasta. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma hahaiesc cu fel de fel de oameni, sau sa comentez fleacuri, sau sa vorbesc chestii personale. Din acel moment, in perceptia lor, te-ai pozitionat langa ei, la nivelul lor, cu efectele de rigoare.
Deci, as inlocui “politicos si amabil” cu “derapaj in pozitionare”, ca politicos si amabil poti sa fii fara nicio problema. Una e sa o saluti pe femeia de serviciu, alta e sa povestesti cu ea despre Copilu’ Minune si despre cat de bine era pe vremea lui Ceausescu.

Iar daca unii considera amabilitatea ca fiind un semn de slabiciune (prostie)… e problema lor. Ce ma intereseaza pe mine?
Mi s-a intamplat o chestie de-asta in primele zile la Capital, in 1997. Se cumpara bere, la sticle de jumatate si bea toata redactia. Eu abia aterizasem pe-acolo si m-am oferit sa ma duc eu sa cumpar bere. A doua zi un coleg mai “batran” (eu aveam vreo 20 de ani) a venit la mine si mi-a lasat punga cu sticle langa birou, mi-a pus banii pe birou si mi-a spus ca trebuie sa cumpar Ursus Verde, apoi mi-a intors spatele si a plecat.
A revenit peste vreo 45 de minute, si cu aceasta ocazie i-am comunicat si eu ca nu ma duc sa cumpar bere. S-a enervat foarte tare, ca de ce nu i-am spus de la inceput ca nu ma duc, ca era la doi pasi chioscul, ca se putea duce el.

Probabil ca a ramas cu ideea ca l-am considerat prost.

Stai pe aproape! O noua intrebare si noi raspunsuri in curand!

Vorbeam despre 4 oameni senzationali…

Ziceam acum ceva zile ca mi-a venit ideea de a le pune cateva intrebari unor oameni pe care-i apreciez mult. Pentru ca fiecare dintre ei a fost de acord cu ideea mea, acum va pot spune si despre cine e vorba iar luni o sa gasiti prima intrebare pe care le-am pus-o si raspunsurile lor.

Stefan Caraman
Nici nu stiu ce sa aleg sa scriu despre Stefan Caraman. Sa spun ca are talent cu carul si ca scrie mortal, ca piesele lui de teatru se joaca in Bucuresti si-n tara si ca a luat premiul UNITER? Sau mai bine spun ca are intiative care schimba status quo-ul, ca uneori e imprevizibil sau ca uneori te contrariaza, ca e si bun si cinic, ca e destept sau ca te face sa razi

Da o citire initiativei lui adresata Parlamentului Romaniei, numita deja “Initiativa Caraman” (aici) sau intra pe site-ul lui daca vrei sa afli mai multe …

Vilma Minor
Vilma este genul de om cu care eu as avea curaj sa merg si-n luna cum s-ar zice. Si nu e numai faptul ca-ti dai seama imediat ca ai in fatza un profesionist de top (cu o experienta excelenta in publicitate) ci atmosfera pe care reuseste sa o creeze prezenta ei, aerul elegant, asezat si linistit. E ceva in toate astea care nu stiu cum dar te face sa te simti de-a dreptul bine, pe maine sigure. N-am mai vazut pe cineva care sa gaseasca mai rapid si cu mai multa eleganta solutii unor situatii de criza asa cum face Vilma. Mi-e foarte draga, e o adevarata doamna.
Mai multe despre Vilma pe pagina ei de pe Linkedin

Adrian Chira
Adrian e un tip super destept, ii merge mintea brici, ii pica fisa si face conexiuni intre idei cum n-am mai vazut. Cauta si invata tot timpul fel de fel de lucruri, pe multe dintre ele le si experimenteaza si ce e cel mai tare e ca impartaseste tot ce stie, fara nicio problema. Are formari diverse de la medicina la inginerie si economie si desi a lucrat si pe aici si pe afara si desi ocupa tot timpul pozitii de top management, nu stiu cum naiba face dar reuseste sa ramana un om absolut normal, fara nici un fel de fite sau aere de vedeta.
Despre Adrian afli mai multe pe pagina lui de pe Linkedin sau pe site-ul lui

Paul Cristian Stefanescu
Paul e absolut senzational. Cred ca el e persoana din jurul meu cu cel mai mare curaj al opiniilor proprii exprimate public, cu chef de a lua atitudine si de a milita pentru schimbari de situatii, de oameni, de apucaturi. De multe ori citind editorialele lui m-am gandit si m-am temut ca “o sa si-o ia” de la X sau Y (cu care poate daca ar fi fost dragut ar fi avut de castigat) dar pentru el nu conta deloc. Important era sa spuna ce crede. Face jurnalism de multa vreme si de ceva ani e director general al revistei Brand4Brands. Ma gandesc ca la prima vedere ai putea cadea in capcana de a crede ca e oarecum timid si firav dar nu-ti trebuie mult sa te convingi ca ai de-a face cu un tip foarte puternic, un om care si-a construit businessul lui si care sunt convinsa ca ar putea construi, oricand, de la zero, un alt business.
Paul e si destept, scrie si misto, e si cautator e si asezat.
Despre Paul mai multe pe pagina lui de pe Linkedin

Stati pe aproape, pana luni mai e putin!

Ce parere ai despre utilizarea denumirilor istorice pentru promovarea diferitelor produse sau servicii?

Nu stiu ce m-a starnit tocmai acum sa scriu despre asta dar ideea este ca parca in ultimul timp am vazut tot mai multe denumiri istorice folosite pentru promovarea unor produse comerciale. Si uite asa am ajuns sa ma intreb pana unde se poate merge in povestea asta? S-ar putea doar sa ma tem eu asa, aiurea-n tramvai, ca intr-o buna zi am putea ajunge sa avem prezervativul Sarmizegetusa, ciorapii Adamclisi sau sapunul Histria. Pe gustul meu ar fi sa vad limitata cumva povestea asta si ma gandesc ca poate ar trebui sa existe o lista cu niste denumiri care pur si simplu sa nu poata fi folosite pentru promovarea oricarui produs. Si poate o astfel de lista deja exista si m-am trezit si eu in vorba? (:-))). Bine ar fi! Tu ce crezi despre asta?

Vacanta mea in Romania – partea a II-a –

Poate ca e oarecum impropriu titlul pentru ca nu este vorba de o vacanta in acceptiunea clasica a cuvantului ci e vorba mai degraba de o excursie care la mine a durat 2 zile dar care ar fi mers mai bine de facut in 3.
Recomand cu drag tuturor, absolut fara nicio rezerva, excursia asta.
Sa incepem deci…
Am plecat in zori de zi de la Posada si am luat-o spre Predeal si de acolo catre Bran. Am trecut muntii spre Campulung printr-un peisaj care-ti taie de-a dreptul rasuflarea …am continuat apoi spre Valcea si Valea Oltului.
Nimic nou am putea spune pana aici pentru ca vorbim de drumuri oarecum cunoscute.
De pe Valea Oltului insa am luat-o spre Voineasa cu gandul sa ajungem la Petrosani. Evident n-am vazut niciun indicator care sa semnaleze faptul ca pe acolo as ajunge la Petrosani desi harta mea, veche de ceva ani, se incapatana sa-mi spuna ca merge. Si a mers, desi drumul pe Valea Lotrului si mai departe e foarte rau si poate tocmai pentru ca e rau e si foarte pustiu.
Prima mare, enorma mirare, a fost lacul de la Vidra, secat in cea mai mare parte. Acolo unde se intindea lacul cat vedeai cu ochii ramasese acum doar pamant crapat. Doar un ochi de lac mai statea marturie pentru ce a fost.
Nu stiu de ce s-a intamplat asta si desi am zis ca o sa scormonesc pe internet sa aflu, inca n-am ajuns sa o fac.
In august cand am fost eu, drumul era in lucru, deci daca ai in plan sa te duci pe acolo, acum ai putea sa ai sansa unui drum nou noutz.
In fine, chiar si asa, cu gropi cu tot, drumul merita facut, este absolut spectaculos.
De mancat am mancat la o carciumioara foarte frumoasa, Popasul Haiducilor de langa Petrosani. N-am amintiri de neuitat cu mancarea (multe chestii din meniu nu le aveau) iar servirea a fost cu totul modesta. Locul insa e de bun gust si merita vazut.
Am tinut-o spre Hateg si de acolo prima noastra oprire din ceea ce ne-am propus a fost la Densus. Frate, deci daca n-ai fost, e musai sa-ti pui in plan sa mergi! E absolut uimitoare biserica asta despre care se spune ca ar fi fost construita pe urmele unui templu pagan, ba chiar s-ar zice ca si ceva piatra de la Sarmizegetusa ar fi folosita acolo. O icoana unica reprezentandu-l pe Iisus copil, purtand ie romaneasca e o alta minunatie. Dar n-are rost sa descriu biserica aici pentru ca asa cum se zice in marketing (si e total adevarat) o imagine face cat 1000 de cuvinte. De aceea, ai aici un link catre o prezentare pe slideshare unde poti sa vezi despre ce vorbesc.
De la Densus drumul duce spre Sarmizegetusa Ulpia Traiana si e un drum destul de scurt.
Am ramas cu amintirea trista a faptului ca prin cetate exista si proprietati private adica pur si simplu curti ale oamenilor… Mergand dintr-o parte in alta a cetatii poti sa te intersectezi cu tractoare sforaitoare pline de fan si care te invaluie brusc, taman cand citeai si tu pe un panou informatii istorice, intr-un nor de praf…Mi s-a intamplat sa mai vad lipsa de respect pentru istoria noastra dar parca aici e prea de tot. Mai lipseste ca unul dintre oamenii aia sa construiasca o bodega in curte si sa dea drumul la manele si s-a zis de tot cu farmecul locului.
Poate ar fi mers sa ramanem peste noapte la una dintre pensiunile de langa Sarmizegetusa dar ne-am decis totusi sa ne continuam drumul spre Hunedoara si sa ramanem acolo. Cred ca si ramasul in Hateg ar fi fost o idee buna ca si vizitarea rezervatiei de zimbri pentru care atunci, seara, cand veneam de la Sarmizegetusa din pacate n-am mai avut timp.
La Hundedoara intai am tras o spaima pe cinste vazand oferta redusa de cazare (si casele cu multe turnulete de la intrarea in oras) dar in final am avut sansa sa dam de Heaven (:-))), un loc civilizat, cu conditii de dormit bune, cu terasa frumoasa si mancare buna. Daca as mai ajunge in Hunedoara tot acolo as sta.
A 2-a zi, dis de dimineata (vorba vine pentru ca era deja trecut de 9), am fost sa vizitam Castelul Corvinestilor. Ce mi-a placut la nebunie a fost Sala Dietei unde un percutionist canta o muzica divina ce te facea sa te simti intors in timp. Mi-a mai placut mult si Sala Cavalerilor. M-a revoltat in schimb faptul ca au dat voie micilor buticari sa vanda tot felul de kitchosenii in castel, chiar inauntru adica in sali!. Oribil, asta n-am mai vazut nicaieri. Si tot nicaieri n-am mai vazut un muzeograf care sa trateze vizitatorii cu spatele si sa stea refugiat intr-un colt, cu laptopul pe genunghi si sa se uite la un film cu sonorul dat cat sa-l auda si vizitatorii. Si asta fix in expozitia dacica. Jalnic.
Castelul este in restaurare, cred ca peste 1-2 ani va fi cu adevarat minunat. E si acum si merita sa fim foarte mandri de el.
Am plecat apoi spre Sibiu unde ne-am petrecut cam jumatate de zi. Cand am auzit recent un cantecel folk cu refrenul:“Vreau o casa la Sibiu” am zambit zicandu-mi “Si eu! Si eu!” O bijuterie orasul asta, mi-e tare drag.
De la Sibiu am pornit spre Sighisoara cu o oprire la Medias sa vedem cetatea si apoi la Biertan. Daca n-ai fost la Biertan fa-ti planul sa ajungi pentru ca e absolut incredibil. E poate una dintre cele mai bine pastrate cetati sasesti.
De la Biertan ne-am continuat drumul spre Posada desi as mai fi hoinarit prin zona mult si bine. Sunt absolut convinsa ca daca as fi luat cu mine orice strain pe drumul asta ar fi cazut pe spate in extaz. Avem o tara spectaculos de frumoasa.