Despre dezamagiri

E clar, am cam deviat de la profilul blogului meu si ma gandesc ca dupa ce o spun si pe asta am sa ma potolesc si o sa revin la lucruri serioase. Sau poate doar am sa continui sa scriu ce imi trece prin cap. Habar n-am, cert e ca azi, fara un motiv anume, am chef sa scriu despre dezamagiri.
Nu stiu cum e dezamagirea pentru tine dar sigur n-o fi vreo placere sau vreo bucurie. Pentru mine insa stiu sigur ca e rau, rau de tot. Ma simt nefericita pana in maduva oaselor, ranita, revoltata, turbata… si fir-ar sa fie am trecut de cateva ori in viata prin asta (cateva pe naiba!).
Am fost dezamagita cand oameni care nu ma cunosteau bine m-au judecat si mi-au pus etichete, am fost dezamagita de minciuni, de lasitati, de inconsecventa, de limitari, de masti, de nevoia de a urma o turma…
Stiu ca dezamagirea vine din setarea prea sus a unor asteptari dar eu, uite, nu pot sa ma lecuiesc si sa o las mai moale. Imi place sa am asteptari mari si sa ma bucur cand ele sunt implinite. In fond cred ca si dezamagirile au o parte buna. Daca ar fi doar faptul ca iti arata ca esti viu si nu te lasa sa pierzi din vedere “the big picture” tor ar fi ceva!
Dar nu despre dezamagirile pe care le-am trait eu am avut chef sa scriu azi ci despre cele pe care si eu le-am cauzat din belsug altora.
Nu cred ca au ramas oameni importanti mie pe care sa nu-i dezamagesc intr-un fel sau altul, intr-un moment sau altul: pe parinti uneori, cateodata pe profesori sau mentori si cateodata si pe prieteni. Si da, i-am dezamagit pana si pe cei pe care i-am admirat.
Ca niciodata n-am vrut sa fac asta…e clar. Ca asa a iesit ….asta e si mai clar.
Dezamagirea care-mi iese cel mai bine e cea in care ma simt vulnerabila si ridic in jurul meu un zid de tacere, de vorbe spuse pe jumate, de pasi facuti doar pe jumatate si nimeni nu mai intelege nimic din ce se intampla.
Uneori am mai avut sansa sa ofer explicatii iar alte ori a fost prea tarziu. Cel mai adesea a fost prea tarziu. Si-atunci, si persoana pe care am dezamagit-o cel mai des si persoana care m-a dezamagit cel mai des tot eu am fost. Dublu rol jucat de Oscar nu alta!
Un lucru e sigur, oamenii ne vor dezamagi in continuare, noi ii vom dezamagi pe ei, ne vom dezamagi din cand in cand si pe noi insine dar…. la naiba! Nu suntem perfecti.
Si la urma urmei daca avem chef sa nu fim noi de vina avem oricand la indemana variantele numite: soarta, karma, alinierea astrelor sau ce-o mai fi.
Si totusi ce ne-ar putea salva? Poate credinta. Sau poate dragostea. Uneori si muzica, lectura, psihoterapia sau munca. Doar uneori.
Imi place mult o vorba pe care am auzit-o la Peter Schutz –unul dintre oamenii pe care-i admir in NLP:
‘You cand do whatever you want as long as you can live with the consequences”

Dragii mei ce sa ne uram acum la final? La cat mai putine dezamagiri date si luate! Sa batem palma pentru asta si sa dam drumul la muzica. Acum

3 responses to “Despre dezamagiri

  1. Ca bine zici! Dezamagirile sau sentimentul de vina care te insoteste cand stii ca ai dezamagit pe cineva sunt lucruri care te urmaresc, uneori mai mult timp, alteori mai putin …
    Este important sa ai pe cineva care sa te invete de mic cu lucrurile astea, ca sa stii ca orice (sau aproape orice) faci pe lumea asta are o consecinta – fie ea pozitiva ori negativa. Cand stii lucrul acesta si il ai in minte de fiecare data cand esti tentat sa pasesti pe un anumit drum, eu consider ca iei o decizie in cunostinta de cauza. In copilarie – sau mai degraba in adolescenta – prieteniile se schimba, esti derutat, debusolat si nu prea stii pe ce drum sa apuci, nu stii prea sigur cine esti si ce vrei de la viata, incepi sa te indoiesti de prietenii pe care ti i-ai ales si e (foarte) posibil sa faci greseli in alegerea sau schimbarea prietenilor. Ti se pare ca prietena ta nu este cel mai simpatizat si popular personaj din clasa si iti doresti o companie mai haioasa, cu cineva din „gasca vesela” a clasei. Atunci este unul dintre momentele cand ar fi cazul sa te intrebi: daca eu renunt la aceasta prietenie, sunt dispus sa-mi asum consecintele alegerii facute, sa las in urma pe cineva care a fost alaturi de mine, m-a incurajat, mi-a fost alaturi la greu pentru altcineva care doar ma inveseleste si atat? Este doar un exemplu, dar situatiile pe care un adult le intalneste in timp pot fi mult mai complexe.
    Cred ca ai mei, intr-o anumita masura, au incercat sa imi transmita mesajul, insa stiu sigur ca de cele mai multe ori, eu am fost cea care a si-a spus „trebuie sa iti asumi consecintele faptelor tale”.
    Intrebarea mea este: de cate ori ti s-a spus „m-ai dezamagit” (sau ai simtit din priviri ori atitudine ca ai dezamagit omul respectiv) si de cate ori a fost doar senzatia ta ca ai dezamagit pe cineva? Cred ca e mai mult o intrebare retorica, la care ar trebui sa meditam fiecare dintre noi, nu pentru a gasi raspunsul menit sa ne „adoarma” constiinta („ei, cred ca mi s-a parut mie, nu cred ca e chiar atat de grav”), ci pentru ca poate e bine sa nu ne lasam coplesiti inutil de sentimente de vina acolo unde/cand nu e cazul.

  2. Vezi ca o iei razna.
    Ai spus, mai de mult, ca blogul tau nu are un profil, ca este ceva paralel… bla bla bla. Si acum spui ca „deviezi” de la ce n-ai?
    Cu scrierea din „ce-ti trece prin teasta” imi place. Cred ca nici nu m-as uita altfel in scrierile tale.
    Ce-ti veni cu „dezamagirea”?
    Tu crezi ca ne trezim, dimineata sau poate seara sau noaptea si ne gandim „Mama, sa nu-i dezamagesc, astazi, pe astia!”. Sau „Mama, mai bine sa-i amagesc decat sa-i dezamagesc”.
    Marie,
    Chestia asta cu amagirea si dezamagirea este „rahat de bivol”, cum ar spune USA in limba nato.
    Nimeni nu asteapta nimic de la nimeni, nici amagiri nici dezamagiri. Poate, uneori, de la guvern sau patron – mai da ceva, mai ia ceva? -.
    Io cred ca este bine sa incercam sa fim asa cum suntem, nu cu „bine, astazi m-am hotarat sa nu va dezamagesc!”. Ce stii tu la ce ma astept Io astazi ca sa nu fiu dezamagit? Si pe urma sa spui „L-am dezamagit!”. Fara conotatii porcoase. Limba romana este sloboda.
    Marie,
    Prostii.
    Intotdeauna (niciodata, uneori?) mi-a placut libertatea mintii tale.
    Cred ca nu trebuie sa abordezi (este un cuvant marin si Io sunt la Mare, acum, la 2 Mai) sau sa ataci subiecte lesinate ca „amagirea/ dezamagirea, speranta/nesperanta (pote ca-ti vin in cap).
    Marie,
    Blogul tau trebuie sa fie tonic… de chestii lesinate ne-am saturat.
    Daca vrei sa te mai citim.

    Cu drag,
    Io.

  3. oamenii nu ne dezamagesc……doar ne arata cine sunt cu adevarat….noi ne mintim si credem in bunatatea si imaginea pe care deasemeni tot noi ne o creem…..e dureros dar e ceea ce se numeste ”realitatea lucrurilor”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s