La raspantii…

Nici de data asta nu stiu ce-mi veni sa scriu despre raspantii. Raspantiile sunt in mintea mea momente in care viata parca sta asa o clipa pe ganduri incotro sa o ia.
Imi aduc aminte de cateva raspantii in viata mea si primele care-mi vin in minte sunt astea:
1. Cand aveam cateva luni si ai mei mergeau cu mine la pozat (poza aia pe blanita, pe care pun pariu ca mai toata generatia X – cum ne numesc sociologii pe astia de ne invartim in jurul a 40 de ani – o are pe undeva pe-acasa) si dorind sa ma protejeze de praf mi-au acoperit bine fatza cu o batista. Se povesteste ca nu mai respiram iar ei chiar au crezut ca m-am dus. Dar viata dupa momentul de gandire a preferat s-o ia din nou din loc;
2. Apoi am ajuns pe la 4 ani la o noua raspantie cand am facut alergie grava la penicilina, am intrat in soc si medicii dadeau de inteles ca e naspha de tot. Dar viata mea din nou a luat-o la pas;
3. Ar mai fi o raspantie cand n-am intrat la liceul la care mi-am dorit (pe vremea aia mate-fizica 1) pentru ca am uitat sa transcriu gramatica impecabila de pe ciorna pe lucrare. Si uite asa am ajuns la un liceu de constructii si-am invatat o lectie importanta: ca gasesti, daca vrei, ceva de valoare in fiecare om, ca shit happens si ca la urma urmei de tine depinde sa nu te ingropi oriunde te-ai afla;
4. Poate sa fie si cand m-am despartit de un tip care-mi spunea intr-una ca nu ma merita de parca dragostea ar fi fost balanta farmaceutica. Atatea calitati tu, tot atatea eu. O prostie. Atunci am invatat ca poti pierde ceva fiind bun, sau foarte bun si chiar daca paradoxul asta m-a durut mi-a folosit. Mai tarziu in viata cand am fost over qualified pentru unele joburi (care deci nu ma meritau (:-))) stiam placa. N-a mai contat.
5. Sau cand am fost in aceeasi zi la 2 interviuri, unul la o foarte mare companie din FMCG si altul la o institutie financiara si cand amandoua companiile m-au vrut. Ce-a avut de gand viata cu mine atunci nu stiu. Sigur e ca am ramas cu dorul de a-mi fi dezvoltat cariera ca marketer in FMCG.
6. Dar mai ales cand am ramas brusc fara casa si am inteles ca in fatza nedreptatilor, din pacate, mai mereu esti singur. Imi amintesc cata speranta imi pusesem in Politie, Presedinte, Prim Ministru, Avocatul Poporului si altii carora le scriam scrisori si le ziceam prin ce poate trece o familie tanara in Romania iar pe ei in durea in cot. Atunci pentru prima data in viata am inteles ca poti fi in periocol si nimeni sa nu te apere. Si tot atunci mi-a fost dat sa aflu valoarea unui prieten adevarat. Niste oameni care fara sa le cer nimic au facut pentru mine gesturi incredibile.
7. Si, ei da, cand n-am plecat sau n-am rams in alta tara. In fiecare dimineata ma trezesc cu un of american in gand. Nu e om in cercul meu de apropiati care sa nu-mi spuna ca sunt tembela si ca nu mi-ar fi placut in veci acolo. Asa o fi, dar gandul asta exista cu adevarat si in plus, stiu atat de bine cum m-am simtit la Chicago… cum imi lipeam nasul de geamul aeroportului plin de zapada si ma rugam sa ninga, sa ninga, sa ninga cat de rau posibil sa nu mai plece cursa spre casa. Dar ai dracu ei…cum le deszapezesc ei pe toate…

Lista e mai lunga dar parca as tine si pentru mine 2-3.
Cum ar fi aratat oare viata mea daca punctele de la 3 la 7 s-ar fi intamplat altfel?
Ia sa vedem…Sa zicem ca intram la liceul de mate-fizica si probabil terminam politehnica (deci adio marketing) si oops ia uite, punctul 5 nici n-ar mai fi fost posibil..Probabil in locul lui ar fi acum un 5 bis sau cine stie?
Interesante combinatiile ce ar fi putut iesi si interesant si ce-a iesit.

PS. Imi vine sa rad amintindu-mi ca in liceu aveam sub perna cartea D-lui Calistrat Costin – La Raspantii… Ce tare mi-a mai placut cartea asta!

Anunțuri

2 responses to “La raspantii…

  1. Mi-e somn. Poate ma mai uit maine si scriu.

  2. De la 1 la4 crezi ca intereseaza pe cineva?
    5. Destin sau ghinion. Karma, poate?
    6. Ghinion.
    7. Ei da, trebuie lungit. Dezvolta.
    De ce da? de ce nu? in alta parte? De ce la americani si nu la turci sau bulgari? Ce ne aduce inapoi, aici, acasa? De ce unii isi iau „pe bombeu” tara si altii vin, cu bombeul inapoi?
    De ce dupa trei zile „in lumea libera” imi vine sa ma duc la aeroport si sa urlu „vreau acasa”.
    Nu mi-e dor nici de boci nici de basi dar „vreau acasa”.
    „Acasa”, este la noi, in RO?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s