Gesturile pe care nu le facem

De ceva vreme vad la metrou o femeie a carei varsta imi este greu sa o apreciez. E slaba moarta si sta rezemata de un zid, cu capul in jos. Are cu ea un copil cam de 8 ani. El tine capul drept si priveste absent lumea din jur. Nu cer, stau doar lipiti de zid de parca ar astepta executia. De fiecare data mi-e foarte mila de ei. Par cu adevarat neajutorati si la limita vietii. Si totusi de cateva ori la rand am luat cu mine mila si am trecut mai departe …pana aseara cand m-am oprit, am scos 100,000 din portofel si i-am dat baiatului. A tresarit surprins de valoarea bancnotei din mana lui. Femeia a baguit un Dumnezeu sa va ajute si s-a lipit din nou de zid. L-am luat pe copil de maini si i-am zis sa nu se lase descurajat si sa aiba incredere. Mi-era mila si-mi venea sa plang. Am plecat luandu-i cu mine in gand. De atunci m-am tot intrebat unde se desparte in viata drumul norocului si al nenorocului. Pentru ca eu zic ca oricine care e sanatos si nu e in situatia lor ar trebui sa se simta norocos.
Asta e un gest pe care l-am facut.

Tot zilele trecute, in curtea Mec-ului de la Oraselul Copiilor, am vazut o bunica cu o fata de cam 13-14 ani. Se tineau de brat. Fata era doar piele si os, purta o basmaluta sub care se vedea pielea capului. La brat avea un pansament din care iesea o branula. Nu e greu deloc sa intelegi ce era cu ea. Doamne Dumnezeule, era doar un copil iar bunica aia cu nu stiu ce puteri facea ca plimbarea lor sa fie normala.. Ca un sut in stomac am resimtit durerea lor si ca intotdeauna cand ceva mi se pare profund nedrept si mai ales de neindreptat mi-a venit sa plang. As fi vrut sa o strang pe copila aia firava in brate si sa-i pot da ceva din energia mea. As fi vrut sa o incurajez cumva. Dar gestul asta n-am stiut cum sa-l fac si am trecut mai departe.
Nu stiu cand si cum am sa le pot uita.

Acum 2 sau 3 luni am fost la o conferinta intr-un hotel de lux. Aveam prezentare fix dupa pauza de pranz si am preferat sa nu merg la masa si sa stau prin sala in ideea de a mai repeta un pic. La doar cateva sali de sala unde era conferinta la care participam era un concurs international de vioara. Pe hol o japoneza sau chinezoaica de 14-15 ani, intr-o rochita diafana de voal rozaliu, statea rezemata de perete si tremura. Tremura de parca era la Polul Nord. De emotie isi freca mainile si-si musca buzele. Era singura pe hol si probabil ca ea urma sa cante. Nu stiu unde avea parintii, profesorii sau oamenii care venisera cu ea. Era doar ea, singura pe hol, in fatza unei usi din spatele careia se auzeau sunete de vioara, intr-o tara straina de la capatul lumii. Mi-a fost din nou ingrozitor de mila si pentru o clipa m-am simtit ca ea.
M-am oprit, am privit-o in ochi si i-am spus: It will be good, it will be good, it will be good ….in timp ce ea se uita foarte mirata la mine.
Am fost in Japonia si stiu cat e de greu sa te apropii de ei si totusi mi-a venit sa o imbratisez si sa o tin asa, pret de cateva secunde, pana am simtit cum se linisteste. Apoi i-am zambit si i-am spus ca are o rochie minunata. Mi-a zambit si ea. N-am mai vazut-o la sfarsitul conferintei, concursul se terminase.
Asta e din nou un gest pe care l-am facut.

N-am povestit nimanui de gesturile astea dar dintre toate, amintirea fetei din Mec ma urmareste cel mai mult. Cred ca ducem cu noi povara gesturilor pe care ne-am dorit sa le facem dar n-am avut curaj…

Si cat de mult mi-as fi dorit sa fi avut!

3 responses to “Gesturile pe care nu le facem

  1. Este un eseu superb despre trecerea prin viata vazandu-i sau fara a-i vedea pe ceilalti, despre iubirea fata de aproapele tau, despre cat de des ni se intampla sa uitam sa facem gesturi mici pentru noi dar importante pentru cei din jur. Gandindu-ma cat de neatent sunt si eu de mult prea multe ori, cat de egocentric si nepasator, m-am intristat! Felicitari Mariana!

  2. Nicu A.

    Mariana,
    Ai vazut niste fapte de viata cu niste semeni de-ai nostri si te-ai intristat pentru ca ai considerat din start ca ei sunt vrednici de mila iar tu te-ai simtit obligata sa contribui cu ceva, chiar si cu un gest de imbratisare pe care intr-unul din cazuri l-ai si facut, si acest caz il consideri din punctul tau de vedere bine tratat intrucat ai dat dovada ca ti-a pasat de un om.
    POT SA-TI SPUN CA AI TRATAT FOARTE BINE TOATE CAZURILE, INDIFERENT DACA AI FACUT UN GEST VIZIBIL SAU NU!
    Pentru ca in toate cazurile a existat cate un gest invizibil din partea Puterii Centrale (Inima) care s-a transmis pe cale energetica la destinatar.
    Si fii sigura ca aceste mesaje au si fost primite de catre cei indreptatiti care la nivel supra constient au ales ca dezvoltarea lor spirituala sa treaca prin aceasta „scoala”, pe care tu ai considerat-o „nedreapta si de neindreptat” si prin urmare ai simtit durere.

    Si acest lucru este normal daca durerea a vrut sa aiba in spate acceptarea si intelegerea (compasiunea) fata de acesti oameni care sunt in curs de absolvire a Scolii de Dezvoltare Spirituala de pa Pamant la care suntem cu totii elevi. Cursurile acestei Scoli sunt flexibile si deci adaptabile la dorinta fiecarui elev si deci nu sunt evidente clasele de studiu.

    In concluzie pot sa-ti spun ca ai oferit tuturor acestor oameni exact ca au avut nevoie din partea ta.

  3. Sunt niste lectii de viata pe care le-ai primit, asa cum le primim cu totii….unii dintre noi invatam ceva din ele altii nu….acel tablou al bunicii cu fata bolnava iti va aduce aminte mereu ca tu faci parte dintre cei norocosi….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s