Despre daruri…

Am primit pana acum o mie de daruri, de toate felurile, daruri utile sau mai putin utile, de valoare sau nu, din suflet sau doar din obligatie, cu rost sau fara, carti, bijuterii, parfumuri, haine, obiecte de decor, dulciuri speciale, CD-uri sau DVD-uri, jucarii, telefoane, vacante, cine romantice si lista poate continua mult si bine.
Unele dintre ele mi-au fost foarte dragi, de altele m-am bucurat iar altele m-au lasat oarecum indiferenta. Si pentru ca eu zic ca fiecare avem un lucru la care ne referim ca la cel mai de pret dar (si nu vorbesc acum de viata, sanatate, parinti, copii sau altele din zona asta pe care as numi-o intangibila ci ma refer la daruri sa le zicem „lumesti”) am sa-ti povestesc despre cadoul cel mai drag pe care l-am primit eu vreodata.
Ei bine, cred ca aveam vreo 11-12 ani si eram cu mama pe plaja la Mamaia. Era vremea lui Ceausescu cand pe la mare se mai gaseau aduse de „vaporeni” blugi, casetofoane, tricouri, ochelari de soare, guma sau Coca Cola. Toate astea erau ceva asa ca de pe alta lume, dintr-o lume idilica pe care-mi placea sa mi-o imaginez in fel si chip. Dintre toate chestiile astea fantastice pentru mine cea mai tare era guma de mestecat.
De fiecare data cand ateriza la mine prin nu stiu ce minune o lama de guma americana mi se parea ca ceva mai misto de atat n-as putea primi vreodata.
Dar sa revin la poveste…eram deci pe plaja la Mamaia unde circulau in sus si-n jos femeile cu fuste multe care vindeau si ele una alta. La un moment dat apare una cu o punga mare in brate plina ochi de pachete de guma. Guma americana. Imi aduc aminte ca mama s-a ridicat de pe cearceaf s-a dus la tanti aia cu fuste si s-a intors abia tinand in pumni o multime de pachete de guma. De toate felurile, de toate culorile si de toate aromele. Le tin minte pe cele Brooklyn cu un pod gigantic desenat pe ele sau pe cele Nevada…Nu-mi venea sa-mi cred ochilor, mi se parea ca ceva mai tare de atat nici n-ar putea sa existe.
Dupa cateva zile ne-am intors la Bucuresti si punguta mea cu pachete de guma ajunsese sa fie cu mine tot timpul. Nu-mi amintesc sa fi mancat mai mult de 1-2 lame dar imi amintesc foarte clar cum imi placea sa ma asez in varful patului, sa scot tacticos pachetele din punga, apoi cu grija lamele din pachete, sa le insir in pat, sa le privesc minute in sir si apoi sa le iau pe fiecare dintre ele la mirosit. Era mica mea comoara.
Chiar daca, asa cum iti spuneam, mi s-a mai intamplat sa iubesc tare cate un cadou primit si sa ajung de exemplu sa ma culc incaltata cu niste „adidasi”, sa-mi pun sub perna cate o caseta cu muzica sau sa stau calare, in balcon, pe bicicleta pe care o iubeam si cu care nu puteam iesi afara cand ploua, desi intotdeauna m-a emotionat mult darul pe care mi l-au facut cativa oameni de a crede in mine, totusi, nimic, niciodata nu s-a mai comparat cu pachetele alea de guma.
Multe dintre ele miroseau a scortisoara si in mintea mea ma gandeam ca asa trebuia sa fi mirosit America. Cand dupa ani si ani am ajuns la Chicago, primul gest pe aeroport a fost sa trag adanc aer in pipet si sa caut mirosul de scortisoara… Nu l-am gasit cum n-am mai gasit nici guma Brooklyn dar amintirea lor va ramane mereu cu mine.
Amintirea si lectia de pret pe care am invatat-o ca putem face celor dragi daruri care sa poata deveni cel mai frumos dar pe care l-au primit vreodata. Si nu e nevoie sa fie ceva de valoare sau ceva sofisticat, important e doar sa fie din suflet si mai ales pentru suflet.
Si ce sansa mai buna ne-am putea dori decat sezonul cadourilor care tocmai a inceput?

Pentru tine care a fost darul cel mai de pret pe care l-ai primit vreodata?

Anunțuri

6 responses to “Despre daruri…

  1. nu m-am putut abtine sa nu zambesc pe parcursul lecturarii povestirii tale , de altfel senzationale! 🙂
    Cadouri primim cu totii fie ca-i sezonul , fie ca implinesti ani, fie ca cineva iti e recunoscator pentru un gest, si nu e cazul sa enumar sute de alte situatii, pe care le-am intalnit sau dupa caz le-am simtit.
    cadouri scumpe ,sau mai putin , nu pot sa spun ca la momentul respectiv nu m-au impresionat, cu toate astea imi vine in minte si-n nari, si-n suflet ,un buchetel de frezii primit fara vreo ocazie speciala, ci doar de la un om care la vremea respectiva doar m-a vazut pe starda, m-a placut , si soarta intre timp a hotarat ca-i ok sa-l iau de barbat.Acum nu pot decat sa-i multumesc ca m-a cucerit, ca ma iubeste,
    ca ma echilibreaza, ca ma doreste in fiecare secunda iar, pentru asta il iubesc!

    p.s si tie iti multumesc ca mi-ai „readus „parfumul de frezii azi ,intr-o zi de iarna! 🙂

  2. valentin luminos

    Mi-a placut mult si articolul dar si comentariul.
    Stiu bine ce insemna guma de mestecat pe vremuri pentru ca eu avand-o o foloseam ca valuta forte. Dadeam lame pe bile de rulmenti, masinute de tabla si alte lucruri care de fapt nu insemnau nimic. Dar asa-s copii, le place ce nu au. Realitatea este ca eu nu m-am omorat dupa guma dar imi placeau cutiutele de metal, bilele, masinutele de tabla, ascutitorile, etc.
    Mariana daca am fi fost in aceeasi generatie, cu tine as fi facut schimburile…

  3. Eu i-am dat acum cinci ani, unei fete, un buchet de 365 de frezii.
    Sau, acum doua saptamani, fiica-mii un trenulet Thomas care merge pe sine.

    Desi ma cam pricep la insirat cuvinte nu pot sa descriu ce am vazut in ochii lor.
    Este un cadou pe care nu pot sa-l impart/impartasesc cu nimeni, nici sa vreau s-o fac.

    Astea au fost cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit.
    Si pe care, de fapt, mi le-am facut singur.

  4. Senzational! Abia acum am citit de freziile de mai sus! Eu nu m-am insurat, pentru ca fata era deja maritata.

  5. @paul Eu florile le-am primit acum 10 ani! 🙂

  6. Eu am sa-ti spun despre cel mai frumos dar, dar pe care nu l-am primit niciodata,,, el exista, l-am vazut adeseori la altii (sau poate e doar o iluzie, dar important e ca mie mi s-a parut ca exista in realitate), sau in vitrine, sau trecand pe langa mine si facandu-mi semn ca trebuie sa mai astept, sau ca nu-l merit, sau ca… nu stiu, nimic nu mi-am dorit mai mult in viata decat sa am un prieten… unul care sa nu-mi ceara ci doar sa-mi ofere (sau sa primeasca de la mine fara sa-mi ceara)… unul care sa ma iubeasca fara sa-mi ceara sentimentul in schimb… unul care sa ma inteleaga fara sa ma certe… unul care sa-mi fie egal – nici superior, nici inferior, ci egal… unul care sa nu se supere pe mine chiar si cand sunt vinovat… unul al carui singur interes alaturi de mine sa fie grija, sa stie ca e ok cu mine… se spune ca darurile sunt un atribut al copilariei, iar eu nu mai sunt copil… ca tanar individ esti incomplet daca nu ti-ai primit darul pe care ti l-ai dorit intotdeauna; nu e decat o constatare oarecum trista, de inceput de decembrie, fara zapada, fara stralucire si fara vreo noima…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s