My phone, my love…

Nu, postul asta nu este despre cum mi-am uitat telefonul acasa si cum m-am rugat fara succes de oameni pe strada sa mi-l imprumute o clipa pe al lor, pentru ca povestea asta ti-am spus-o deja. Acum e cu totul si cu totul despre altceva. Sa zicem ca intr-un fel este despre teatru.
Mi-e drag teatrul si m-am tot dus pe la spectacole in ultima vreme si nu stiu cum naiba s-a intamplat dar n-a fost nici macar o singura data in care sa nu-i sune cuiva telefonul in mijlocul spectacolului.
La “Straini in noapte” Florin Piersic a tinut un intreg discurs despre ceea ce se intampla cu un actor atunci cand in mijlocul unei replici aude in sala sunand un telefon, a explicat cum e cu starea in care intra un actor, cum e cu concentrarea (in timp ce vorbea mi-am verificat de cateva ori telefonul si in final am decis sa-i scot si bateria ca Doamne Fereste sa nu sune cumva chiar asa inchis cum era (:-)), a rugat sa fie inchise telefoanele si ghici ce s-a intamplat dupa nici 10 minute? Exact! A sunat un telefon…
La “Regina mama” inaintea unei replici a Doamnei Olga Tudorache suna un telefon in sala. “E de la vecini” vine replica magistrala a actritei. “Da, si-au pus si ei telefon” ii raspunde Marius Bodochi intrand in jocul ei. Lumea rade si culmea culmilor, rade chiar si doamna careia ii sunase telefonul. Vrei sa ghicesti ce s-a mai intamplat inca o data pana la sfarsitul piesei? Exact, a mai sunat un telefon!
La “Titanic Vals” am extraordinara sansa sa se intample figura asta cu telefonul fix langa mine. Deci ii suna telefonul doamnei…si surpriza (asta nu mai vazusem pana atunci!) doamna chiar raspunde: “Nu pot draga, sunt la teatru” ii spune incetisor si inchide. Dar oops, dupa 2 minute suna din nou: “ Sunt la teatru mai, nu intelegi ca nu pot?” zice ea iar. Dupa alte 2 minute? Ai ghicit! Suna din nou. Exasperata o doamna de pe un rand mai in fatza ii striga: “Inchide doamna telefonul” iar replica vine plina de candoare: “L-as inchide dar nu stiu cum”…
La “Portretul Doamnei T” nici nu incepuse bine piesa ca si suna un telefon. Doamna nu vrea sa rateze apelul si fuge afara (ridicand cativa oameni de langa ea si incercand sa atenueze zadarnic cu palma sunetul telefonului). Apoi o auzim cu totii vorbind pe hol si o auzim mai tare pe ea decat pe Olga Tudorache de pe scena.
M-as opri dar uite ca nu rezist tentatiei de a mai adauga ceva.
Pune-ti te rog centura de siguranta pentru ca e nevoie de ea pentru ce urmeaza…
Eram la film, nu mai stiu prin ce ani, oricum dupa 90, intr-o sala pe jumatate plina. In fatza mea un rand aproape gol, in dreapta cateva scaune libere.
La un moment dat simt un miros rau de tot. Imi bag nasul in esarfa mea cu urme de parfum sa ma refac. Ei, poate mi s-o fi parut, cine stie ce-o fi fost… Apoi mirosul ma loveste din nou, de data asta mult mai hotarat. Esarfa nu-i mai face fatza. Arunc o privire in dreapta si raman masca. Tanarul vecin de la 3 scaune distanta se descaltase de “adidasii” obositi de drum (dragut, nu?..Dar stai ca mai e), isi scosese soseta, pusese piciorul pe scaunul din fatza si se curata intre degetele de la picior…
Si acum chiar ca putem pune punct.
The end.

Anunțuri

2 responses to “My phone, my love…

  1. deci tu erai acolo in spate 🙂

  2. PS : folosesti foarte des : „nu stiu de ce naiba”… chiar, de ce naiba?:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s