Flutura in vant, zalog de legamant…

Am terminat scoala generala undeva pe la inceputul anilor ’80, o scoala de cartier, fara nici un fel de fitze, fara copii de stabi comunisti, de doctori sau de sefi de alimentara. Copii simpli ai unor oameni simpli sau aproape simpli.
Eram in clasa cu litera “K” si nu era ultima, mai erau destule. Clasa avea cam 40 de copii eram multi, multi si cu toate astea in ore nu se auzea nici musca, era o disciplina, incredibila. Invatatoarea era si severa dar si blanda dar cel mai important e ca era dreapta. Mai tarziu dirigintele era si el respectat ca un zeu.
Fac ochii mari acum cand mai aud povesti despre cum se arunca cu cocoloase de hartie in profesori cand se intorc cu spatele si ce vacarm este in ore.

Caietele aveau coperti, dunga dubla pe margine si data in coltul din dreapta. In penare mai gaseai cate un stilou chinezesc, o ascutitoare chinezeasca si o guma care mirosea a ceva placut dulceag.

In vacanta aveam o lista lunga de lecturi si un pogon de exercitii la matematica. Alergam de disperata pe la biblioteca sa gasesc toate cartile. Poate a fost greu, poate unele nu mi-au placut, poate ar fi fost bune si niste carti cu vampiri sau cu baietasi vrajitori, nu stiu ce sa zic. Ma gandesc ca dragul de lectura pe care-l mai am si azi a fost cladit totusi in anii aia de scoala.

Aveam in scoala cerc foto si cerc de engleza, faceam vara expeditii in munti sau la cetatile grecesti de la mare si nu uita ca vorbesc de o scoala de cartier…

Aveam si uniforma de elev si de pionier si mama ce nebunie era daca-mi pierdeam inelul de la cravata, tresele, snururile colorate sau centura de la fusta de pionier. Cand ne-a facut pionieri, am jurat pe steag nu mai stiu ce si mi-a parut rau cand am auzit ca pe unii i-au facut pionieri nu in clasa ca pe mine ci la Doftana… Era tare nasol sa-ti ia cravata. Nici nota la purtare nu valora cat cravata aia rosie.

La sport alergam de ne lua naiba, saream la groapa cu nisip, jucam volei sau faceam exercitii la saltea la spaliere sau cu mingea. Nu-mi venea sa cred cand o auzeam pe fiica-mea povestind ca au facut ora de sport in clasa, imbracati cum erau, facand niste exercitii printre banci…..

Daca nu faceam o ora ea era sigur recuperata mai tarziu si daca cumva ora pierduta era de mate sau romana se recupera in ora de dirigentie. Daca era o problema cu profesorul respectiv si nu putea veni o perioada mai lunga venea un inlocuitor.
Acum multe ore trec pe hol, asteptand profesorii care nu vin la ore. Ore in sir pierdute pe care nu le recupereaza nimeni, niciodata.

Strangeam la scoala hartie, castane, sticle, aduceam panselute sa le plantam in gradina si chiar daca era uneori enervat sa te cari cu sticlele in plasa aveai parca un sentiment ca faci ceva util.

Ne controlau de nu stiu cate ori pe an de sanatate si cred ca fiecare am trecut prin cabinetul dentistului care ne aplica cate o plomba “de metal”. Rezistente frate plombele astea! Si acum mai am doua (:-))

In curte se facea careu si eram informati de una alta, stand frumos aranjati pe clase, fiecare clasa la locul ei. La sfarsitul anului aveam o festivitate de premiere cu coronite, carti multe ca premiu (tot platite de parinti cred ca erau si atunci dar parca mai discret) si cateva cuvinte alese spuse despre tine de invataoare sau de diringinta.

E adevarat ca pe perete aveam tabloul celebru, pe prima pagina din carte la fel, ca ne puneau uneori sa stam cu mainile la spate, ca la baie mirosea a bromocet, ca umblau cu vaccinul prin clase, ca ne mai scoteau la munca patriotica dar stii cum e…tinzi sa pastrezi in amintire partile bune.

Si-acum ce sa zic…eu am fost doar la o scoala de cartier….

PS. Daca nu m-ar fi scos din toate saritele scoala actuala nu mi-as mai fi amintit toate astea. Dar de maine gata, ma ocup de altele. No more memories.

Anunțuri

One response to “Flutura in vant, zalog de legamant…

  1. „No more memories”. … Nu cred ca este recomandabil!
    Nu trebuie sa uitam trecutul nostru, mai ales ca sunt pasaje temporale care ne fac sa zambim (usor, cu o mica nuanta de tristete?).
    De ce sa nu ne aducem aminte de orele de dirigentie chiulite si petrecute in Gradina Botanica?…sau de diminetile reci pierdute in fata cinematografului Patria in speranta ca prindem un bilet la un film bun?… sau loteria de a prinde o masa libera la cofetaria Bucuresti pentru a sorbi un nesscafe si a devora un profiterol? Of, Doamne! Cum am putea sa uitam asa ceva? Daca uitam asa ceva inseamna ca nu (mai) suntem oameni…
    Si, din nefericire, suntem inconjurati de „motive” serioase ca sa ne dam seama ca nu mai suntem oameni de mult timp…Noi insine am devenit simple pasaje temporale. Nici macar atat…Pacat.
    Cat priveste viitorul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s