Buznia

Habar n-am de ce o numeam asa, o chema de fapt ca si pe mine Mariana si o intalneam uneori cand ajungeam pe la tara.
Desi era cu doar 2 ani mai mica decat mine ma miram cand o vedeam facand lucruri pe care, la noi in casa, le facea doar mama. Buznia spala ziua intreaga mormane de rufe la o cadita vai mama ei langa casa, cara cate 2 galeti de apa de la fantana de pe strada, galeti pe care eu nici macar nu le puteam clinti de jos, deretica – cum zicea ea – toata ziulica prin casa si pentru ca era sora cea mai mare avea grija si de cei 2 frati si de sora mai mica.
Era mereu ciufulita si mereu vesela. Uneori arata ciudat alte ori bine in hainele mele care odata ce-mi ramaneau un pic mici ajungeau direct la ea. Se mandrea tare cu rochitele mele, cu pantofiorii de lac, sandalutele colorate sau pardesiele frumoase crosetate de maica-mea. Mi-a fost intotdeauna draga fata asta chiar daca nu reuseam sa ma joc decat putin cu ea pentru ca Buznia nu avea timp de joaca ea avea mereu ceva de facut. Mereu o treaba de-a casei, o mancare de incalzit pentru fratii ei, un scutec de schimbat la cel mic, leganatul lor la pranz ca sa-i culce si apoi din nou de la capat. Parintii veneau pe seara de la munca si de abia atunci reusea sa le predea oarecum stafeta.
Pe la 17 ani s-a indragostit de un baiat dintr-o alta comuna si s-a decis sa fuga cu el.
Poate si de suparare, ceva mai tarziu, tatal ei a murit si de gospodaria lor micuta a inceput incet incet sa se aleaga praful. S-au mutat la oras iar cand au crescut mai maricei s-au risipit care incotro prin lume.
Buznia a facut cativa copii, si-a facut o casa muncind ca robul asa cum era invatata, gradinarea din greu si vara vindea, la sosea sau la oras, un munte de pepeni. Isi imbraca copiii frumos si elegant din banii pe care-i lua pe recolta dar pentru ea nu ramanea niciodata nimic.
I-a facut mari, au terminat scoli si si-au luat zborul iar noi, intr-o zi, ne-am trezit cu ea la usa. O iubim mult, ne-am bucurat ca a venit dar ea era trista. Plecase de acasa ca nu mai suporta chinul si venise sa lucreze pe la oras, sa aiba grija de un copil ceva. M-a intrebat daca am sa-i dau cateva haine iar mie imi jucau ochii in lacrimi cand indesam in plase fel de fel, aproape la nimereala. Imi venea sa-i dau tot ce am, sa aiba si ea, sa se bucure de ele…pentru ca, fir-ar sa fie, asa ciuda imi e cand viata nu e mai darnica cu cate unii dintre noi.

Anunțuri

6 responses to “Buznia

  1. foarte frumos.
    neaparat sa le strangi, sa le pui laolalta.
    foarte frumos.

  2. marianaiosif

    Iti multumesc mult Paul.

  3. Intr-adevar minunat!

  4. Nu m-as fi asteptat de la o directoare de marketing bancar sa aiba atata sensibilitate si dexteritate in manipularea cuvintelor.

    Foarte frumos.Felicitari Mariana.

    Apropo,o adesa de mail unde pot gasi pentru o problema urgenta,legat de jobul tau?

  5. Iti multumesc foarte mult Marius.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s