Despre locuri

La un moment dat aseara, mi-au atras atentia niste voci mai ridicate pe holul blocului. Se mai intampla, odata la nu stiu cat timp, sa se certe cate unii ca le curge apa, ca e zgomot, ca n-a incuiat unul sau altul usa la ghena sau mai stiu eu de ce. M-am dus langa usa sa trag cu urechea si asa am realizat ca vecinii din fatza vorbeau cu un domn care le povestea ca a stat vis-a-vis (adica unde stau eu) din ‘65 pana in ‘80, ca a trecut prin zona, ca s-a emotionat si ca i-a fost dor sa-si vada ceva fosti vecini si ca a venit sa vada cine mai sta pe acolo.
Vecinii din fatza s-au scuzat ca ei stau doar de 10 ani si i-au recomandat sa mearga un etaj mai jos unde sta doamna X care e de multa vreme in bloc. Si-a amintit si el de ea si a fugit sa-i bata la usa. I-am auzit mai tarziu povestind veseli amintiri despre ani si tinereti trecute…
Intamplarea asta m-a facut sa ma gandesc la mine.
M-am nascut si am crescut primii sapte ani intr-un bloc pe Calea Victoriei in fatza Teatrului Majestic si ori de cate ori trec pe acolo cu cineva ii spun “Uite aici am stat eu cand eram mica” si ma ia o usoara emotie amintindu-mi holul, liftul, camera in care am crescut, vecinii… dar sunt sigura ca nu m-as duce niciodata pana sus sa bat la usa.
Am mai stat pe la 20 de ani undeva pe Maria Rosetti intai singura si apoi si cu sotul meu. Acolo s-a nascut si Mara. Am plecat urat rau de acolo, era o casa retrocedata, ma rog, nu intru acum in detalii, important e ca desi ma leaga amintiri multe si placute nu m-as duce sa revad nimic. Nici in Piata Resita pe unde am stat dupa aia aproape un an cu chirie nu m-as duce si in general, ca sa scurtez povestea, nu m-as intoarce nicaieri. La mine cand ceva se termina, se termina. Isi ia locul frumos in inima mea si ramane in perfecta conservare acolo.
Cred ca de-aia nu m-am dus nici la intalnirea dupa ani si ani de la sfarsitul scolii generale si nici la cea de la liceu.
Merg mereu inainte, ducand cu mine toate locurile si toti oamenii pe care i-am intalnit dar uite ca nu ma intorc decat rar, foarte rar la ele. Imi place sa le pastrez in minte si suflet asa cum erau ele atunci. Psihologul din mine ar zice ca la radacina acestui comportament e ceva legat de confruntarea mea cu trecerea timpului. In fine, asa sunt eu si ce frumos ca o simpla discutie auzita pe holul blocului m-a facut sa ma gandesc la asta….

Tu cum faci cu locurile prin care ai trecut in viata?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s