Despre etichete…

Cele doua imi atrasesera atentia imediat.
O mama si fetita ei de 7-8 ani, imbracate decent, faceau semne largi cu mainile si scoteau niste sunete ciudate din care intelegeai uneori cate un cuvant iar alte ori nimic. Nu era niciun dubiu, cele doua erau surdo-mute.
Mama era un pic mai agitata, o tragea pe fetita cat mai departe de marginea peronului si din cate intelegeam eu, o tot intreba ceva. Fetita raspundea in acelasi fel, gesturi largi, sunete cand mai infundate cand mai tipatoare.
Cand metroul a sosit in statie, mama si-a luat fetita de mana si au intrat in metrou. O domnisoara care statea pe scaunul marcat pentru persoane in varsta a inchis brusc ochii. Am vazut de nenumarate ori gestul asta de “a te face ca dormi” ca sa nu remarci o femeie gravida, un batran sau un copil mic si m-a scos din sarite de fiecare data.
Tot din seria asta cu simulatul somnului, enervant este si cand dai de cate cineva care se incapataneaza sa stea picior peste picior cand e aglomeratie maxima, cand cineva asculta muzica la casti atat de tare incat o auzi si tu de la cativa metri distanta, cand vezi cate unii stand tolaniti, alunecati cu fundul spre marginea scaunului si picioarele spre mijlocul culoarului.
Dar sa revenim. Deci cele doua, mama si fiica s-au asezat pe culoar, langa primul scaun si au continuat sa “vorbeasca”. Din cate intelegeam eu, mamei nu ii era clar cate statii mai au de mers si de aceea o tot intreba pe fiica iar ea cu gesturi si sunete care semanau foarte mult cu ale mamei ii raspundea si ii arata harta de deasupra scaunelor. Era tare dragalasa fetita surdo-muta.
La un moment dat, frumoasa adormita de pe scaun s-a ridicat si si-a facut loc spre usa. Am batut-o pe umar pe mama si i-am facut semn sa se aseze dar ea mi-a aratat prin semne ca vor mai merge doar o statie. M-am asezat si am observat-o pe mama continuand sa o intrebe agitata pe fetita ceva iar ea continuand sa-i raspunda cu acelaeasi sunete si gesturi largi.
Tocmai im scosesem cartea din geanta cand o vad pe copila surdo-muta aplecandu-se spre mine si intrebandu-ma cu cel mai cristalin si mai clar glas din cate am auzit: “Nu va suparati, imi puteti spune, la statia urmatoare peronul este pe partea dreapta sau pe stanga?”
Waw! Mi-a inghetat sangele in vene. Nu-mi venea sa cred ce auzisem dar copilul ala statea aplecat spre mine si astepta raspunsul. “Pe dreapta” i-am zis iar ea mi-a multumit si s-a intors spre mama ei explicandu-i raspunsul pe limba lor.
Ele au coborat acolo dar eu le mai duc inca cu mine.
Le duc si pe ele si mai duc si doua ganduri. Primul este acela de a nu ma mai lasa inselata de aparente iar al doilea este acela ca uneori dragostea se exprima in moduri la care nici macar nu te-ai fi putut gandi. Pentru ca, desi psihologul din mine are si alte explicatii, mie-mi place totusi sa cred ca dragoste era faptul ca acea copila ii vorbea mamei ei in limba pe care aceasta o intelegea…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s