Suspendați de un fir…

Zilele trecute am făcut un drum, cu trenul, până la Miercurea Ciuc.
Am ajuns la gară cam cu o oră înainte, mi-am luat bilet, am mai luat și două cărți iar în final am dat o tură pe la informații ca să întreb de la ce linie pleacă trenul meu. “De la linia 10”, “Si ce stație e înainte de Miercurea Ciuc, va rog? Aici doamna de la informații mi-a aruncat o privire ironică și m-a întrebat țâfnoasă: “Mă testați?” “Nu, desigur că nu, vreau doar să-mi fac o idee, știți, e noapte, nu cunosc drumul” “Da’ scrie doamnă pe bilet ora la care ajunge..” “Asa e, scrie, dar știți, trenurile mai întârzie câteodată..”, “Nu întârzie și oricum în tren se anunță statiile”, “A, da? Păi și de ce nu mi-ați spus asta de la început?”, “N-ati intrebat”
Când am plecat de la informații, în spatele meu deja se foiau câțiva călători grăbiți.
La compartiment am ajuns aproape în același timp cu ceilalți trei călători cu care am împărțit drumul până la Miercurea Ciuc.
O doamnă pe la 50 și ceva de ani cu un maldăr de rebusuri și doi tineri, un el și o ea, pe la 20 și ceva de ani, cu trolere aproape cât ei de mari. Doi tineri frumoși despre care am dedus că erau studenți și că mergeau acasă, intr-un weekend prelungit.
Ea, inaltă si subțire, cu părul lung și drept, îmbrăcată șic, delicată si tare frumoasă. El, ochi albaștri, părul blond tuns periuța, inalt, sportiv, îmbrăcat cu blugi tăiați și-un tricou negru pe care trona mare și clar mesajul: “Now or never”.
Zâmbeam deja la gândul că mă voi distra tot drumul observând vreun început de poveste romantică. Hmm, hmmm, hmmmm (:-))
În compartiment a intrat mai întâi doamna cu rebusurile urmată de tânărul blond și în final de domnisoara înaltă și subțire.
Am rămas un pic in ușă contemplând cum fata noastră se lupta să-și ridice trolerul enorm și să-l pună la bagaje. “Te ajut?” a întrebat el mai mult de formă. “Ma descurc” i-a răspuns ea indiferentă și spre surprinderea mea chiar s-a și descurcat. Apoi ne-am așezat cu toții la locurile noastre.
Am scos cartea lui Lucian Boia din care speram să înțeleg până la Miercurea Ciuc “De ce e România altfel”, el a scos un ditamai laptopul Samsung iar ea a scos o tabletă.
Și-au pus căștile și apoi, preț de patru ore și jumătate, cu laptopul sau tableta pe genunchi și cu telefoanele in mâini, duși au fost.
De câteva ori au mai vorbit la telefon, ea ca să-și facă programări la coafor și la cosmetică, el ca să vadă dacă a început distracția la cămin după ce a plecat iar apoi ca să dezbată, minute în șir, cu mama lui, ceva despre bunătățile pe care această i le pregătise acasă.

Timp de patru ore și jumătate, fata înaltă, subțire și foarte frumoasă nu i-a aruncat tânărului înalt, blond și foarte sportiv nici măcar o privire. Și tot timp de patru ore și jumătate nici tânărul nostru n-a aruncat nici măcar o singură privire fetei frumoase ce stătea în fața lui. Fiecare a rămas atârnat de câte un fir, pierdut în lumea lui virtuală.

Acum daca ai sa ma intrebi ce m-a apucat cu povestea asta, n-as putea sa-ti raspund.
Să fi fost oare ceva în mesajul “Now or never” de pe tricoul lui? Sau sa-mi fi rămas poate prea agățată de minte povestea romantică din Before sunrise”?
Habar n-am…

One response to “Suspendați de un fir…

  1. Calin Valean

    Faina si trista poveste, mama ei de tehnologie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s