Farmecul vietii pe loc…

A fost o vreme, nu de mult, când parcarea din fața blocului era plina de Dacii. Poate sa mai fi fost și câte o Ladă, o Skoda și un Moskvich dar nu-mi mai amintesc. Daciile 1300 și 1100 erau atunci la putere.
Anii au trecut, peisajul din parcare s-a schimbat iar locul Daciilor a fost luat de mașini străine: Opel, Volkswagen, Toyota, Citroen, Mitsubishi și câte și mai câte. Printre ele a rămas de atunci, frumos învelită în prelată și legată cu câte două benzi elastice în față și în spate, o Dacia 1100.
Vecinul meu de la 6, proprietarul Daciei, e un domn in vârstă. Pare mereu pe grabă, merge cu pasi mari, un pic săltați, salută sau răspunde la salut tare, teatral (“sarut mâinile doamnă”) iar cele câteva cuvinte pe care le schimbi cu el dau la iveală o educație aleasă. Nu știu ce-a făcut la viața lui și nici n-am încercat să aflu. Poate o fi fost inginer sau poate profesor, așa mi-l imaginez. Ce știu este că din când în când îl văd coborând la mașină, strângând cu grijă prelata și apoi petrecând ore în șir meșterind câte ceva. Pe sub mașină, pe la motor, pe la roți. Uneori are mâinile pline de uleiuri iar pe jos sunt întinse cârpe, cricuri și cutii de toate felurile. Mai vine cu el cateodată un alt vecin pensionar, prieten de demult, care intră si el în jocul reparațiilor, îi mai da una alta la mână când e pe sub mașină sau dă la cheie când i se cere să pornească motorul.
Mașina e o bijuterie, strălucește ca nouă, pornește la prima cheie dar de plecat n-am mai văzut-o plecată de mulți, multi ani. Nici la plimbare nici la vreun concurs al mașinilor vechi, nici măcar la o tură de bloc.

De curând l-am văzut din nou pe vecin coborând la mașină cu o plăsuță în mână. M-am gândit că începe ritualul lustruirii și al reparării dar de data asta…nu. Și-a invitat prietenul pensionar să ia loc în masină, in dreapta și aproape am crezut că o să asist la minunea plecării de pe loc. Nici vorbă.
Din sacoșă au scos un radio mic, portabil si 2 beri. Au dat drumul radioului, au desfăcut berile, au ciocnit a noroc si și-au continuat conversația în mașină. Mai făceau cu mâna, mai ridicau sticla în semn de salut când trecea câte un vecin prin fața mașinii, mai lăsau geamul jos și schimbau câte o vorbă râzând. Indiscutabil, se simteau bine.

Si uite asa, privindu-i, mă gandeam ce simplu e cateodată să-ti faci o bucurie. Chiar pe loc.

Anunțuri

One response to “Farmecul vietii pe loc…

  1. Rodolfo Alfonso Raffaello Pierre Filibert Guglielmi di Valentina d'Antonguolla

    Dar si acum se distreaza oamenii la fel de frumos!
    Ies langa Loganul lor cu geamuri fumurii si 50 de cruciulite si matanii prinse cu ventuze pe mijlocul parbrizului.
    Dau drumul la manele la maximum, beau bere, sparg seminte si lustruiesc masina. Din spatele masinii iese fum alb. Este un mic gratarel discret pe care sfaraie mititiei.
    Si ei saluta la fel de politicos pe toata lumea care trece, dar un pic mai zgomotos.
    Cred ca, in esenta, difera doar modelul Daciei.
    Iar la nivelul de educatie al Daciei moderne nu pot lipsi si selfie-uri pe Facebook.
    Cautati, voi cei ce aveti asa ceva, si le veti gasi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s