Ceva fin…

Mi se întâmplă uneori, înainte să plec în câte o călătorie, să mă încerce tot felul de griji. Dacă pocnește caloriferul și inund tot blocul, dacă vin hoții, dacă se usucă florile pe balcon chiar puse în vase cu apă dar mai ales dacă-mi pornește alarma la mașină și înnebunesc tot cartierul.
Această grijă din urmă mi se părea cea mai apăsătoare. Am tot dat târcoale situației, telecomanda era stricată și nu mergea dezactivată alarma iar scoaterea firelor de pe la baterie nu m-a atras foarte mult.
Așa că am găsit soluția să-i las vecinei de dedesubt (pe care aș fi indundat-o maxim dacă se spărgea caloriferul (:-)) cheile de la mașină să oprească ea eventual fiara dezlăntuită.
Biata bătrânică l-a delegat pe soțul ei să i se explie butoanele telecomenzii și cum se oprește alarma dacă Doamne ferește ar fi pornit.
Cu grija de bază rezolvată și cu apa închisă de la toate robinetele posibile, am plecat și eu liniștită în vacantă. Pentru că eram într-o tară a ciocolatei m-am gândit să-i iau vecinei ceva bun și să-i fac o surpriză la întoarcere. Am ales un pachet cu două ciocolate, mari, frumoase, cu o grosime generoasă și cu un ambalaj minunat. M-am gândit că ceva mai bun nici n-are cum să existe pe planetă și dacă tot sunt două în pachet una am să o păstrez pentru mine.
Când am ajuns acasă totul era în ordine, apa nu cursese, alarma nu pornise. Vecinii ne-au înapoiat cheile iar in punctul acesta al povestirii o sa fac o mică paranteză să recunosc că mi-a trecut de câteva ori prin minte și gândul că i-ar putea apuca vreun spirit de aventură care să-i facă să ia mașina, să plece cu ea la plimbare și eventual la întoarcere să găsesc în locul ei o ruină. Ei bine, nu le trecuse asta prin cap (:-)). Vecina a zâmbit fericită și fâstâcita la vederea ciocolatei, ne-a spus că nu trebuia, ne-a mulțumit de câteva ori și ne-am despărțit cu asigurarea că dacă mai avem nevoie și altă dată ne ajută cu plăcere.
A trecut timpul și nu m-am mai gândit la asta până când, căutand prin dulapuri, am dat de sora geamănă a ciocolatei și am zis că a venit timpul unui răsfăț.
Am desfăcut-o cu drag și m-a surprins un pic culoarea care nu părea exact ce mă așteptam dar am zis că în businessul asta contează gustul nu culoarea. Insă gustul, vai gustul era o dezamăgire totală, îmi pica zâmbetul la fiecare secundă iar speranțele se năruiau cu totul una cate una. Ce naiba ciocolată e asta?
Am răsucit-o pe toate părtile, am trecut de numele ei minunat, de brandul cunoscut și apoi mi-a înghețat sângele în vene: ciocolată amăruie de menaj.
Deci pentru gestul drăguț al vecinei mele am ales cea mai frumoasă ciocolată din magazin și ea era o ciocolată de menaj?
Și uite că inundații, hoți, alarme și alte chestii nu s-au întâmplat. Dar “dezastrul” văd că are multe fețe (:-))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s