Ce filme am mai văzut in 2016 și mi-au plăcut mult

  1. Rosso come il cielo

 (Minunat  exemplu despre cum poate fi încurajat un copil care își pierde aproape total vederea să își dezvolte pasiunea pentru sunete. Și ce face din pasiunea asta e ceva ce n-ai să uiți vreodată)

  1. I origins

 (Te poți indragosti de ochii unei fete? Mai poți oare să găsești alții ca ei?  Oh, ce film!)

  1. A good lie

 (Poate cea mai frumoasă lecție despre recunoștință și despre generozitate într-un mediu în care viața însăși pare imposibilă);

  1. My old lady

(Cum e când moștenești o casă la Paris dar în sistem “viager” adică ai de plătit bani proprietarei până moare? Daca ti-e dor de atmosfera pariziană și ai chef de o poveste drăguță ăsta e filmul!);

  1. Durak (The fool) 

(un film rusesc despre un om care dorește să facă bine cu orice preț celorlalți. E genul de film care te lasă “masca” cum s-ar zice și pe care îți vine să-l povestești mai departe)

  1. Sweet bean 

 (un minunat film japonez despre prejudecăți și despre cum pot ele afecta viețile celor din jur. Te face să-ți pui întrebări și să le pui și celor din jurul tău până îi exasperezi (:-))

  1. Kez

(când pare că nu mai avem nimic și nu mai e nicio speranță, ne mai scoate viața în cale ceva de care să ne agățăm. Așa e și povestea asta a unui puști și a șoimului său.Un film trist dar foarte suav și într-un fel ciudat plin de speranță)

  1. Cherry blossom

(Atâta emoție într-un film german n-aș fi crezut că poate exista. Despre straturile de conformism care se așează în timp pe noi dar care nu pot acoperi ceea ce suntem. O poveste minunată  într-un peisaj de vis: Japonia cireșilor înfloriți. Oh, minunat, minunat);

  1. Mediterraneo

(un film italian despre un grup de soldați uitați pe o insulă grecească după terminarea războiului. Despre viața care continuă,  despre dragoste și visuri);

  1. Little white lies

(avem de data asta de-a face cu un film frantuzesc  despre un grup de prieteni. Dar ce este prietenia de fapt și pe ce se bazează? Cât de sinceri suntem unii cu alții? Un film care n-are cum să nu-ti placa)

  1. Wild Tales

(un film absolut  nebun, cu o serie de povești care mai de care mai ciudată. Nebunia magică a acestui film e poate faptul că poveștile astea, așa șocante cum sunt, pot fi reale. Un film pe care nu-l uiți);

  1. Perfetti sconosciutti

(din nou un film Italian despre un grup de prieteni ce se cunosc de ani și ani de zile și care își lansează o provocare la una dintre întâlnirile lor: toată seara să-și țină mobilele pe masa, să vorbească pe speaker când primesc un apel și să citească tuturor fiecare mesaj. Ce  iese? Oh…ai să vezi. Rămâne la final întrebarea: cât de bine îi cunoaștem pe cei mai buni prieteni?)

  1. Dreams

(un film japonez  marca  Akira Kurosawa. O serie de povești metaforice  minunate. Un film plin de suflet și de poezie. E cu adevărat o bijuterie);

  1. Tracks

(un film despre drumul de 2700 de km prin deșertul autralian făcut de o fată ce a luat cu ea doar 4 cămile și un câine. Un drum de găsire sau de regăsire în fapt povestea lui Robyn Davidson. Iubesc filmele de călătorie pentru că la urma urmei fiecare drum e un drum către tine);

  1. Wolkabout

(un film despre doi copii, frate și soră, abndonati  în deșert și care încearcă să supraviețuiască ajutați de un adolescent aborigen. Într-un fel este un film despre creștere și maturizare,  despre diferențe culturale, despre intalniri care schimbă vieți. Sau…)

  1. To the forest of firefly lights

Un film de animație de o minunată gingășie. Întâlnirea dintre o fetiță și un duh al pădurii și prietenia dintre ei. Foarte de preț este filmul ăsta în sufletul meu. Un film pentru copilul din noi);

  1. Before the rain

(un film despre războiul dintre bosniaci si sarbi și despre modul cum  prieteni și vecini, oameni ce trăiseră o viață împreună devin brusc dușmani de moarte. Un film trist și greu dar care îți lasă un licăr de speranță. Pentru că  scânteia de umanitate nu se stinge niciodată. Merită să-l vezi);

  1. The butterfly dream

Un film turcesc grozav despre doi tineri poeți bolnavi de TBC. Poezia și implicit dragostea și frumosul din lume nu pot fi stinse de boală, de saracie si de disperare. Foarte, foarte frumos.

  1. Patience stone

(asta este poate cel mai dur film pe care l-am văzut în 2016. Un film despre drama femeii musulmane  într-o lume în război. O femeie tânără stă la capul soțului ei aflat în comă, în casa lor devastată de război și-i povestește acestuia viața ei. Cum apare un firicel de dragoste printre molozuri și împușcături? Nu știu, e un miracol)

  1. Theeb

(un copil beduin călăuzește prin deșert un ofițer britanic. Un film despre confluențe de lumi și de culturi dar mai ales un film despre datorie și onoare. Grozav!)

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s