Category Archives: Uncategorized

Ce piese de teatru am mai văzut in ultima vreme (si care mi-au placut mult…)

1. O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții –TNB; Cu Ciprian Nicula

M-a emoționat subiectul și m-a lăsat fără cuvinte punerea în scenă. Cred că n-am văzut niciodată o ingeniozitate mai mare în utilizarea oglinzilor și a luminilor. În plus, băiatul ăsta, Ciprian Nicula, este aur pur. E piesa mea favorită, de departe.

2. O intervenție – Teatrul Act; Cu Ana Ularu și Lucian Iftime

De câte ori intru în clădirea (care mie mi se pare) șubredă unde este Teatrul Act, când cobor la subsol scara în spirala și când intru în sălița minusculă mă gândesc că acolo mi-aș putea afla sfârșitul fără vreun pic de speranță în caz de Doamne-ferește. Cu toate astea piesele de la Act au un farmec aparte. În “O interventie” Ana Ularu (o iubescpe fata asta!) este minunată. M-a făcut să-mi tremure sufletul pentru ea la finalul spectacolului când mi se părea că se pune într-un pericol real. Drăguță piesa, a meritat să cobor treptele în spirala și să-mi risc viața.

3. În vizită la Domnul Green – Teatrul Evreiesc de Stat; Cu Virgil Ogasanu și Tudor Istodor

Poate că sunt influențată de atmosfera de la Teatrul Evreiesc de Stat, de sala frumos refăcută, de fololiile confortabile și de holurile pline cu bucăți de istorie…cand pun piesa în topul preferințelor mele. Dar dincolo de farmecul locului e jocul magistral al domnului Virgil Ogasanu care face în piesa asta un rol ce i se potrivește mănușă. Și Tudor Istodor e bun dar parcă e un pic eclipsat (și cum naiba să nu fie?) de Virgil Ogășanu. Subiectul piesei e mereu de actualitate: întâlnirea dintre credințele și iubirile noastre și ce se întâmplă când una e mai tare ca alta.Toate cele 75 de minute ale piesei au fost o încântare;

4. 1000 de motive – Teatrul Point cu Florin Piersic Jr.

Point e un spațiu de teatru din zona celor fusion (J) ce combină o cafenea la parter cu o sală de spectacole la etaj. Sala e micuță, comparabilă cu cea de la Act dar e draguță și confortabilă. Piesa, un one man show cu Florin Piersic Jr., este foarte frumoasă. O listă nesfarșită si emotionantă de motive pentru care merită să trăiești. Un băiețel incepe lista asta pe la 7 ani si o tot continuă pe parcursul vietii. La inceput o face pentru mama lui, apoi o continuă pentru el. Motivele sunt pe măsura sufletului unui copil și cresc odată cu el. Este o piesă delicată și curată ce-ți merge direct la suflet și te face, când pleci de acolo, să-ți doresti să faci și tu o listă cu motivele pentru care merită să trăiesti.

5. Omul cel bun din Seciuan – Bulandra Grădina Icoanei; Cu Vlad Ivanov, adorabila doamnă Rodica Mandache, Daniela Nane, Ana Ularu etc.

De fiecare dată când vorbesc de piesa asta îmi aduc aminte cum mi s-a tăiat respirația când am intrat în sală și am văzut plafonul de deasupra scenei decorat cu maci. O grădină cu mii de maci atârnată de tavan ca semn al unei lumi în care totul e cu fundul în sus, o lume fără valori în care trei îngeri coborâți pe pământ se străduiesc din răsputeri să mai găsească și ei un om bun. Chiar dacă este vorba de un singur om (care să fie bun) misiunea lor nu e simplă. Oamenii buni sunt greu de găsit.

6. Mă tot duc – Teatrul Foarte Mic. Oana Pellea și Mihai Gruia

Oana Pellea are un loc foarte special in sufletul meu și de la piesa asta încoace îl iubesc și pe domnul Mihai Gruia. N-am ce povești, e o nebunie drăguță cu ei doi.

7. Carusel – Teatrul Bulandra Izvor. Cu Vlad Ivanov, Mirela Gorea, Alexandra Fasolă etc

Piesa începe din foaier unde este improvizat un fel de bâlci în care se cântă, se dansează, se râde, se spun vorbe de duh într-o atmosferă veselă, minunată. Te simți bine din prima clipă iar apoi când intri în sală povestea te duce cu ea. Scena e amenajată să continue și prin sală și asta te face să ai sentimentul că ești parte din bâlciul mai mare care e chiar viața. Dincolo de stratul colorat al piesei dai de un subiect profund, de o poveste între doi oameni ce se chinuie să se așeze într-o viață normală. Vlad Ivanov e un Liliom cu multe trăiri ce te urcă în caruselul lui și te tot învârte până când râzi și până când plângi de nu mai poți.

8. Rața Sălbatică – Teatrul Bulandra Izvor; Cu Victor Rebengiuc, ȘerbanPavlu, Gheorghe Ifrim, Adrian Titieni, Manuela Ciucur etc

Piesă de teatru adevărat, fără modernități și fantezii regizorale inutile. Lungă (spre 3 ore) dar genul de piesă de la care pleci cu întrebări și care te bântuie multă vreme după ce ai văzut-o. Până unde ne amestecăm în viețile altora și mai ales, binele pe care vrem să-l facem cuiva va fi cu adevărat un bine? O piesă frumoasă și profundă.

9. Regele Lear- TNB; Cu Mihai  Constantin, Marius Manole, Monica Davidescu etc

Chiar și numai gândul că Mihai Constantin  joacă rolul (Lear) pe care tatăl lui îl juca acum 46 de ani mi s-a părut irezistibil și m-a făcut să vânez bilete. Ce se întâmplă pe scenă e o nebunie, Marius Manole la un moment dat înoată (!) efectiv în niște bazine cu apă, pe scenă plouă cu găleata, tot Marius Manole aleargă peste scaunele din sală spre uimirea spectatorilor care se trezesc cu el aproape peste ei. Montarea e grandioasă iar mie întreg spectacolul mi-a plăcut mult. Prima parte este minunată, a doua parcă  scade un pic (unii zic că mult) dar trăgând linie e o experiență de trăit. Cred că doar la Vizita Bătrânei Doamne am mai avut sentimental ăsta că ceva mai grandios (:-)) n-am mai văzut. Acolo, pe scenă era construit un întreg oraș pe străzile căruia cineva se plimba chiar cu o motocicletă (:-)).

După Regele Lear nimeni n-ar trebui să-i mai zică lui Mihai Constantin “Ionica”(din Liceenii) pentru că băiatul ăsta a crescut mult. Și este leit taică-său și la figură și-îndrăznesc să zic – și la talent.

10.  Pe lacul auriu – Bulandra Cu Virgil Ogășanu, Valeria Ogășanu, Lucian Ifrim, Ana Ioana Macaria, Alin Potop

Ce piesă, ce piesă, ce piesă! Daca ai văzut „On the golden pond” cu Katherine Hepburn si Henry Fonda știi subiectul. Dacă nu-l știi as spune intr-o frază că este despre dragostea in toate formele ei și despre nevoia de a o dărui. O dragoste impărtăsită, clară, ca un luciu de apă ce nu lasă loc niciunei indoieli. Cei doi Ogășanu sunt incredibili, sunt pe scenă tot spectacolul, mereu in mișcare, neobositi si asta chiar dacă au o vârstă când (cum e o replică din spactacol) „lumânările de pe tort cântăresc mai mult decât tortul” (:-))).

M-am gândit odată  că dacă aș avea ocazia sa aleg un personaj din literatură cu care sa iau cina sau sa petrec cateva zile, acesta ar fi Printul Miskin. Acum știu și unde l-aș duce, pe malul Lacului Auriu.

Sita vietii

Dacă aș avea de citit 100 de cărți fără să le știu autorul și dacă printre ele ar fi amestecată o carte scrisă de doamna Ileana Vulpescu n-aș avea nicio dificultate sa o găsesc. Nici din 1000 de cărți nu mi-ar fi greu, ce zic eu din 100. E ceva unic în modul în care curge fiecare poveste, în șirul cuvintelor și în oful care plutește pe deasupra fiecărei pagini. Am citit ultima carte “Preludiu” pe îndelete și mi s-a părut ca o sită prin care se cerne o viață de om. Cerni și cerni, curge totul, curg zile și ani iar la final rămân în sită câteva iubiri și amintirea unor oameni a căror viață s-a impletit cu a ta. Le înșiri pe o ață, ți le pui la gât și asta e zestrea cu care pleci pe lumea cealaltă și cu care revii dacă mai revii. Nu pot să fac un clasament între cărțile doamnei Ileana Vulpescu, le iubesc pe toate. Știu de ce se numește “Preludiu” această ultima carte și la ce anume esteacest preludiu. Dar aș vrea să nu mă gândesc la asta. Deloc.

Ce filme am mai văzut in 2016 și mi-au plăcut mult

  1. Rosso come il cielo

 (Minunat  exemplu despre cum poate fi încurajat un copil care își pierde aproape total vederea să își dezvolte pasiunea pentru sunete. Și ce face din pasiunea asta e ceva ce n-ai să uiți vreodată)

  1. I origins

 (Te poți indragosti de ochii unei fete? Mai poți oare să găsești alții ca ei?  Oh, ce film!)

  1. A good lie

 (Poate cea mai frumoasă lecție despre recunoștință și despre generozitate într-un mediu în care viața însăși pare imposibilă);

  1. My old lady

(Cum e când moștenești o casă la Paris dar în sistem “viager” adică ai de plătit bani proprietarei până moare? Daca ti-e dor de atmosfera pariziană și ai chef de o poveste drăguță ăsta e filmul!);

  1. Durak (The fool) 

(un film rusesc despre un om care dorește să facă bine cu orice preț celorlalți. E genul de film care te lasă “masca” cum s-ar zice și pe care îți vine să-l povestești mai departe)

  1. Sweet bean 

 (un minunat film japonez despre prejudecăți și despre cum pot ele afecta viețile celor din jur. Te face să-ți pui întrebări și să le pui și celor din jurul tău până îi exasperezi (:-))

  1. Kez

(când pare că nu mai avem nimic și nu mai e nicio speranță, ne mai scoate viața în cale ceva de care să ne agățăm. Așa e și povestea asta a unui puști și a șoimului său.Un film trist dar foarte suav și într-un fel ciudat plin de speranță)

  1. Cherry blossom

(Atâta emoție într-un film german n-aș fi crezut că poate exista. Despre straturile de conformism care se așează în timp pe noi dar care nu pot acoperi ceea ce suntem. O poveste minunată  într-un peisaj de vis: Japonia cireșilor înfloriți. Oh, minunat, minunat);

  1. Mediterraneo

(un film italian despre un grup de soldați uitați pe o insulă grecească după terminarea războiului. Despre viața care continuă,  despre dragoste și visuri);

  1. Little white lies

(avem de data asta de-a face cu un film frantuzesc  despre un grup de prieteni. Dar ce este prietenia de fapt și pe ce se bazează? Cât de sinceri suntem unii cu alții? Un film care n-are cum să nu-ti placa)

  1. Wild Tales

(un film absolut  nebun, cu o serie de povești care mai de care mai ciudată. Nebunia magică a acestui film e poate faptul că poveștile astea, așa șocante cum sunt, pot fi reale. Un film pe care nu-l uiți);

  1. Perfetti sconosciutti

(din nou un film Italian despre un grup de prieteni ce se cunosc de ani și ani de zile și care își lansează o provocare la una dintre întâlnirile lor: toată seara să-și țină mobilele pe masa, să vorbească pe speaker când primesc un apel și să citească tuturor fiecare mesaj. Ce  iese? Oh…ai să vezi. Rămâne la final întrebarea: cât de bine îi cunoaștem pe cei mai buni prieteni?)

  1. Dreams

(un film japonez  marca  Akira Kurosawa. O serie de povești metaforice  minunate. Un film plin de suflet și de poezie. E cu adevărat o bijuterie);

  1. Tracks

(un film despre drumul de 2700 de km prin deșertul autralian făcut de o fată ce a luat cu ea doar 4 cămile și un câine. Un drum de găsire sau de regăsire în fapt povestea lui Robyn Davidson. Iubesc filmele de călătorie pentru că la urma urmei fiecare drum e un drum către tine);

  1. Wolkabout

(un film despre doi copii, frate și soră, abndonati  în deșert și care încearcă să supraviețuiască ajutați de un adolescent aborigen. Într-un fel este un film despre creștere și maturizare,  despre diferențe culturale, despre intalniri care schimbă vieți. Sau…)

  1. To the forest of firefly lights

Un film de animație de o minunată gingășie. Întâlnirea dintre o fetiță și un duh al pădurii și prietenia dintre ei. Foarte de preț este filmul ăsta în sufletul meu. Un film pentru copilul din noi);

  1. Before the rain

(un film despre războiul dintre bosniaci si sarbi și despre modul cum  prieteni și vecini, oameni ce trăiseră o viață împreună devin brusc dușmani de moarte. Un film trist și greu dar care îți lasă un licăr de speranță. Pentru că  scânteia de umanitate nu se stinge niciodată. Merită să-l vezi);

  1. The butterfly dream

Un film turcesc grozav despre doi tineri poeți bolnavi de TBC. Poezia și implicit dragostea și frumosul din lume nu pot fi stinse de boală, de saracie si de disperare. Foarte, foarte frumos.

  1. Patience stone

(asta este poate cel mai dur film pe care l-am văzut în 2016. Un film despre drama femeii musulmane  într-o lume în război. O femeie tânără stă la capul soțului ei aflat în comă, în casa lor devastată de război și-i povestește acestuia viața ei. Cum apare un firicel de dragoste printre molozuri și împușcături? Nu știu, e un miracol)

  1. Theeb

(un copil beduin călăuzește prin deșert un ofițer britanic. Un film despre confluențe de lumi și de culturi dar mai ales un film despre datorie și onoare. Grozav!)

 

 

 

“Și noroi și stele…”

Ca sardelele eram în dimineața aceea în metrou. Reușisem să mă strecor cumva în primul vagon, pe culoarul dintre scaune și mă tot ridicam pe vârfurile picioarelor încercând să-mi găsesc un punct de sprijin. Era o căldură sufocantă. Cineva a cerut la un moment dat să se deschidă un geam “că murim naibi aici”.

Claie peste gramadă am mers până la Unirii  unde,  nu stiu cum, mi s-a creat un spațiu către un scaun liber. Imi găsisem un locșor si chiar dacă aveam geanta în brațe și geaca făcută ghem pe picioare, am reușit să-mi scot cărticica din geantă si să mă duc în lumea mea.

De la Unirii s-au urcat parcă și mai mulți iar aglomerația s-a refăcut.

Pe la jumătatea stației următoare am auzit în difuzoare vocea conductorului de tren: “Un angajat de la pază să se prezinte la cabină” M-am uitat în jur, om lângă om, striviți, încălecați unii peste alții. Nu știam  cum își va face loc spre cabină angajatul de la pază și până la stația următoare nici nu l-am văzut.

Vocea, de data asta ușor ironică, a conductorului s-a auzit din nou cand am ajuns in stație: “trenul staționează 2 minute”. Pe peron am zărit alergând un bătrânel îmbrăcat în hainele lucrătorilor de pază. Trăgea după el un picior care nu părea să-l ajute prea mult. Conductorul a deschis ușa dinspre peron și a strigat la el enervat: “Băi amețitule, du-te la ultimul vagon și vezi că scrie unul pe geam”.

Omul de abia respira, a dat din cap aprobator de câteva ori, s-a întors și a plecat alergând așa cum putea  spre ultimul vagon. Trenul a mai stat un pic în stație apoi ușile s-au închis și am plecat. Povestea asta mă întristase parcă mai rău decât aglomerația și sufocarea din metrou. La cum arătau fețele celor din jurul meu ii întristase și pe alții.

Și chiar atunci, în aglomerația, în sufocarea și în starea ciudată care plutea în vagonul de metrou, s-a auzit o voce de copil cântând: “Twinkle, twinkle, little star, how I wonder what you are! Up above the world so high like a diamond in the sky. Twinkle, twinkle, little star…” Nu-l vedeam dar îl simțeam acolo, un omuleț mic pe un scaun. Cânta clar și tare.

Am zâmbit și, dacă nu mi s-a părut, au mai zâmbit și alții.  În metrou, in mod ciudat,  parcă era mai bine, oamenii își găsiseră un loc mai bun, gentile se aranjaseră mai bine, gecile fuseseră trase pe lângă corp.

Când am coborât la Pipera încă zâmbeam. Urcând scările  mi-au căzut ochii pe un panou dezafectat pe care cineva scrisese cu markerul într-un colt: “Nu te mai preocupa, ești frumoasă acum” și m-am tot gânditpe drumul până la birou că pentru a zâmbi avem nevoie de atât de puțin…

Prietenie pe două roți

Mi-am adus aminte azi, așa, fără vreun motiv anume, de o poveste (sau o fi mai bine să o numesc pildă?) ce-mi place mult. Cred că e scrisă de poetul Adrian Păunescu pentru că pe el parcă l-am auzit povestind-o.

“…Într-o zi, doi buni prieteni stăteau de vorba despre câte în lună și în stele. Așa, nitam nisam, sau poate din contră, duși de valul discuției, unul dintre ei întreabă:

-Spune-mi prietene dacă ai avea 2 case mi-ai da și mie una?

Celălalt l-a privit contrariat și i-a răspuns imediat:

-Desigur, nu ești tu cel mai bun prieten pe care l-am avut eu vreodată? Nu suntem noi ca doi frați? Fără îndoială că aș împărți cu tine totul și dacă aș avea două case ți-aș da cu drag una dintre ele.

Omul a zâmbit fericit și a continuat să-l întrebe:

-Dar spune-mi, dacă ai avea două mașini, mi-ai da și mie una dintre ele?

-Fără niciun dubiu dragul meu prieten, dacă aș avea două mașini, oricât de frumoase și de scumpe ar fi,  cu cea mai mare bucurie ți-aș oferi ție una dintre ele. Ești prietenul meu, aș împărți cu tine totul.

-Mai spune-mi prietene, dar dacă ai avea două biciclete, mi-ai da și mie una?

Prietenul l-a privit încurcat, și-a muscat coltul buzei, s-a mutat de pe un picior pe altul, și-a frecat mâinile iar într-un final a oftat și i-a răspuns:

-Nu, bicicletă nu ți-aș da.

Pai cum așa? Întrebă celalalt. Ai împărți cu mine o casă dacă ai avea două, mi-ai da și o mașină oricât de scumpă sau de frumoasă ar fi  și totuși … dacă ai avea două biciclete nu mi-ai da și mie una dintre ele. Cum să înțeleg acest lucru dragul meu prieten?

Păi vezi tu? – i-a răspunsul omul nostru resemnat, biciclete am deja două…

Obiecte pierdute

Obiecte pierdute a lui Brooke Davis este o carte pur și simplu  drăgălașă pe care o citești în jumătate de zi fără să-ți pară  rău vreo clipă pentru timpul pe care i l-ai alocat.

Povestea fetiței  “Milli și atât”, uitată de mama ei într-un centru comercial, oricât de stranie ar fi,  ți se pare oarecum firească pentru că recunoști vocea care te duce cu ea printre pagini. O voce de copil ce privește totul cu încredere și cu bunătate. Doar ai fost și tu copil, știi cum e (:-)))

Stratul voit naiv al gândurilor și al întâmplărilor prin care trec personajele este doar o metaforă pentru meditații serioase asupra singurătății, tristeții și alienării dar și asupra speranței și scânteii din noi care nu se stinge niciodată, oricât de bătrâni și nefericiți am fi și care doar așteaptă ca cineva să sufle un pic de speranță asupra ei pentru a reaprinde focul vieții.

Cartea iți reamintește că nimeni nu e o insulă (si mai ale ca niciun om nu e un obiect pe care sa-l lasi sau sa-l uiti undeva), că toți suntem cumva copii, că putem trăi frumos până la finalul finalului și că ne leagă fire nevăzute pe unii de alții. Uneori firele astea se împletesc. Alteori se despletesc.

Paginile curg rapid, una după alta, iar tu între timp ești desfăcut strat cu strat până la miez.

Ai mereu sentimentul că povestea o mai știi de undeva, că te-ai mai întâlnit cu ea în diferite forme. Cu toate astea iți place.

Seamănă un pic cu Micul Prinț și un pic cu Vrăjitorul din Oz. E drăguță, merită citită. Și merită făcută cadou prietenilor de toate vârstele.

Uneori pun semn la cate o bucatica de text care mi-a placut mult. Ia uite:

” Tu ce voiai sa fii cand cresteai mare?

(…..) Voiam sa fiu mai inalta. Voiam sa fiu mai fericita! Voiam sa fiu asistenta medicala. Voiam sa am un serviciu frumos de lichior…”

” …Millie ar vrea sa se ghemuiasca in bratele ei si sa nu mai plece de acolo niciodata, dar nu poate face asta, pentru ca doamna aceea nu e mama ei si nu poti face asa ceva cu mamele altora. Desi ar trebui sa ai voie sa imbratisezi toate mamele care nu sunt ale tale, pentru ca exista oameni care nu au mama, iar ei ce ar trebui sa faca cu toate imbratisarile pe care le au de dat?” 

 

 

Prin ferestre deschise…

Îmi aduc aminte de o vreme când auzeam din când în când, prin geamul deschis al camerei mele, câte o voce strigând “pământ  de flori, păăăămâââânt deeee floooori”. Mă repezeam la geam și vedeam o căruță plină de pământ și un moșuleț cu capul dat pe spate privind cu speranță către geamurile apartamentelor,  “păăăămâââânt deeee floooori”.

Mai târziu, la diferență de niște ani, am mai auzit voci strigând “haine vechi cumpăăăăr” sau “fier vechi, fier vechi, fier vechi”.

De o vreme n-am mai auzit nimic, nimeni nu mai vine să vândă câte ceva prin fața blocului. Lumea e cu totul alta acum. Aseară însă când ne întorceam acasă de la birou și ne strecuram pe aleea blocului printre mămici cu cărucioare, puști care băteau mingea, căței scoși la plimbare, grupulețe de pensionari,  adolescenți strânși la câte o țigară am văzut că locul nostru de parcare era blocat de o căruță cu pepeni. Nu striga nimeni nimic, stăteau acolo, cu capul în jos, cal și vizitiu, unul mai plictist ca celălalt și așteptau.

I-am făcut semn omului să mute un pic mai în față căruța să intrăm și noi la locul nostru dar semnele treceau parcă prin el. Într-un târziu a înțeles și a tras de hățuri. Calul a făcut câțiva pași și căruța cu pepeni ne-a eliberat drumul.

Ne-am oprit și am luat un pepene galben pe care am dat 3 lei. Mirosea minunat, așa cum numai pepenii galbeni, zemoși și parfumați știu să o facă. Nu mai știu cât a mai stat acolo căruța aceea pierdută în lumea nouă a aleii de bloc. Știu însă că mi-am tăiat o felie bună de pepene și că pe Facebook am dat de povstile unor cai de rasă, îngrijiți și răsftatati de proprietarii unei pensiuni, cai pe care oamenii vin să-i întâlnească, să învețe să-i călărească și să se îndrăgostească iremediabil de ei. Poveștile unor cai iubiți.

In viata si caii ca și oamenii au fiecare norocul lui. Nu-i așa?